Prima pagină » Magazin » Până și „conaționalii” ruși îl invidiază. Câte sticle de vin se laudă Gerard Depardieu că poate bea într-o zi

Până și „conaționalii” ruși îl invidiază. Câte sticle de vin se laudă Gerard Depardieu că poate bea într-o zi

Până și „conaționalii
Gerard Depardieu, în vârstă de 65 de ani, a vorbit, într-un interviu pentru tabloidul britanic Daily Mail, despre obiceiurile sale referitoare la consumul de alcool și a mărturisit că poate consuma cantități mari de băutură fără să se simtă beat.

Gerard Depardieu, în vârstă de 65 de ani, a vorbit, într-un interviu pentru tabloidul britanic Daily Mail, despre obiceiurile sale referitoare la consumul de alcool și a mărturisit că poate consuma cantități mari de băutură fără să se simtă beat.

Actorul francez, care, în 2000, a suferit o intervenție chirugicală la inimă, a spus că adeseori își începe ziua bând șampanie și este încrezător că poate bea mai mult de zece sticle cu vin.

„Când mă plictisesc, beau. Excluzând momentele de abstinență impuse. După operația la inimă și din cauza colesterolului și a lucrurilor de genul acesta, trebuie să am grijă… Dar, dacă încep să beau, nu pot să beau ca un om normal. Pot să dau pe gât 12, 13, 14 sticle pe zi… (Înainte de operația la inimă, n.r.) doctorul m-a întrebat despre cât beau. Așa că i-am zis. Încep dimineața cu șampanie sau vin roșu, înainte de ora zece. Apoi din nou șampanie, apoi pastis (lichior de anason, n.r.), poate o jumătate de sticlă. Apoi mănânc și beau două sticle de vin. După-amiaza, șampanie, bere și din nou pastis pe la ora 17, ca să termin sticla. Mai târziu votcă și/sau whisky. Dar nu sunt niciodată beat cu adevărat, doar un pic amețit. Tot ce am nevoie este un pui de somn, de vreo 10 minute, și gata, o gură de vin rose și sunt proaspăt ca o floare”, a declarat Depardieu.

„Ce îmi place când sunt beat este momentul ală când te simți plin de energie și entuziasm. Atât. Dar când ai făcut asta de 10, 15, 20 de ori, de 30 de ori, începi să nu mai ții cont. Viața e mai mult decât a o petrece beat”, a mai spus actorul francez.

Depardieu a anunțat în luna iulie că vrea să se implice în producția de votcă bio. Actorul, care deține deja mai multe podgorii în Franța, spune că votca pe care o va lansa va fi produsă cu apă de izvor de munte și din produse care respectă mediul înconjurător.

Starul francez a anunțat că își va deschide în octombrie propriul restaurant la Moscova, „Gérard”, care va propune clienților preparate franțuzești și rusești.

Gérard Depardieu intenționează să își deschidă un restaurant și în centrul istoric din Saransk, capitala Mordoviei, o republică din Federația Rusă, unde este înregistrat ca antreprenor.

Actorul francez a obținut cetățenia rusă la începutul anului 2013, după ce s-a aflat în centrul unei polemici uriașe, cauzată de decizia sa de a părăsi Franța, în semn de protest față de un proiect al președintelui francez François Hollande ce viza taxarea cu 75% a marilor averi din țara lui natală.

Deși este un actor cu un talent uriaș, în ultimii ani, Gérard Depardieu a ținut prima pagină a ziarelor din motive care nu au legătură cu cariera artistică. În 2013, actorul a fost amendat, iar autoritățile i-au suspendat permisul pentru conducere în stare de ebrietate a scuterului. În vara anului 2011, presa din lumea întreagă scria despre faptul că actorul francez, suferind de incontinență urinară, a încercat să urineze, discret, într-o sticlă, deoarece însoțitoarea de bord i-a interzis accesul la toaletă, pentru că avionul – care circula pe ruta Paris-Dublin – se pregătea să decoleze.

Cu toate acestea și deși starul francez a declarat de curând că nu mai este pasionat de actorie, Gérard Depardieu are în derulare mai multe proiecte și va putea fi văzut pe afișele a șapte filme care vor fi lansate în 2014. Cel mai important dintre ele este „Welcome to New York”, de Abel Ferrara, în care Depardieu îl interpretează pe Dominique Strauss-Kahn, fostul director al FMI, căzut în dizgrație după ce a fost acuzat de viol.

Gérard Depardieu este unul dintre cei mai cunoscuți actori francezi pe plan internațional și are la activ peste 100 de filme în care a jucat, inclusiv cele din seria „Asterix”. Actorul a câștigat numeroase premii de-a lungul prestigioasei lui cariere în cinematografie, inclusiv o nominalizare la Oscar, pentru memorabilul rol din „Cyrano de Bergerac”, și un premiu Globul de Aur, pentru rolul său din filmul „Cartea verde”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce este de făcut atunci când parolele nu mai sunt de ajuns?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!