Prima pagină » Știri » „Să nu minți, să nu furi, să nu ucizi spiritul democrației…” DECALOG pentru noul președinte

„Să nu minți, să nu furi, să nu ucizi spiritul democrației…” DECALOG pentru noul președinte

Distribuie MANIFESTUL Alinei Nelega pentru viitorul președinte

Dacă jurnalismul a pierdut un nume, teatrul a câștigat o valoare. Pentru cei care nu o știu, Alina Nelega* este unul dintre cei mai valoroși dramaturgi români contemporani. Piesele sale „www.nonstop.ro” și „În trafic” au câștigat premiile UNITER în 2001, respectiv 2014, iar „Decalogul după Hess” a avut un mare succes. Alina Nelega este director artistic al Teatrului Național din Târgu Mureș, unde caravana „VREAU PREȘEDINTE” a întâlnit-o în drumul său prin țară.

Alina Nelega consideră că românii, fie ei artiști sau nu, trebuie să-și facă vocea auzită, iar a vota este „un top de deontologie civică”. Dacă ar fi să facă un decalog pentru viitorul președinte, „prima poruncă” ar fi să-și păstreze capul limpede.

„Cred că este o meserie foarte grea, cred că este o vocație: a fi conducător și, mai ales, a fi conducătorul unei țări întregi. Cred că cel mai greu lucru este să nu fii orbit de putere, să nu te contaminezi, și să-ți păstrezi capul limpede. Aș spune că prima poruncă ar fi să ai capul limpede. Poate că cealaltă ar fi să ai compasiune, transparență, modestie, să nu minți, să nu furi, să nu ucizi spiritul democrației, să ai integritate”, a spus Alina Nelega.

URMĂREȘTE INTERVIUL CU ALINA NELEGA MAI JOS:

De ce vocea societății civile, a oamenilor valoroși, este mai puțin auzită? Alina Nelega consideră că generația sa are încă foarte multe de recuperat, admițând realist că „jumătate din viață a trăit-o în comunism și jumătate a trăit-o în democrație”.

„Cred că, pentru noi, a fi vocali și a ne face vocea auzită, așa cum se întâmplă în alte culturi, poate la un moment dat să aibă niște obstacole de tipul unei triste amintiri. Da, cred că un artist trebuie să aibă o opinie, da, în mod aproape inevitabil, artiștii sunt de stânga în toate culturile, dar noi am trecut printr-o perioadă foarte grea de stânga și artiștii de vârsta mea au de foarte multe ori obstacole în a-și face vocea auzită. Dar tinerii să știți că se descurcă foarte bine, chiar din ce în ce mai bine”, spune ea optimist.

„A vota”, continuă artista, „face parte dintr-un tip de deontologie civică la fel cum a nu arunca pe jos mucurile de țigări sau a nu arunca gunoaie în pădure, sau a-ți respecta rândul la coadă, sau a-ți cumpăra bilet când intri la metrou sunt lucrurile care îți asigură viața în comunitate”.

„Mai mult decât atât, omul care își face datoria, omul care are rolul lui în comunitate are rareori ocazia să-și facă vocea auzită. A vota este un mod de a te face auzit, un mod de a  da valoare vieții tale și a nu te lăsa condus de spiritul gregar, de a nu te lăsa condus de cei care votează că așa li se spune sau pentru că sunt plătiți sau „for all the wrong reasons”, ca să zic așa, și care sunt destule”, explică Alina Nelega.

Nu crede că electoratul din România este doar acela superficial și coruptibil.

„Eu cred și în altfel de oameni. Poate oamenii aceia în care eu cred nu au ajuns să fie reprezentativi pentru electoratul românesc. Eu cred că ei există și dacă e vorba să-i numărăm sunt destul de mulți. Haideți să încercăm ca peste un an sau doi să avem altă imagine asupra electoratului român și să sperăm că oamenii vor merge de data asta la vot si își vor acorda o șansă lor înșile”, încheie artista. 

*Alina Nelega, născută în 1960, este licențiată a Facultății de litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. A debutat în în revista „Vatra”,iar până în 1995 a fost redactor cultural la radio Târgu Mureș și redactor șef la cotidianul local 24 de ore mureșene. În 1995 renunță la jurnalism pentru teatru. În 2001 a câștigat premiul UNITER pentru cea mai bună piesă, cu www.nonstop.ro”. Același premiu l-a primit în acest an pentru piesa „În trafic”. Este director artistic al Teatrului Național din Târgu Mureș.

Înscrie-te, propune și votează președintele României!

Gândul a lansat campania-eveniment, „VREAU PREȘEDINTE”, și îi invită la o amplă dezbatere  în care vocea lor să fie cu adevărat auzită pe toți românii care vor să participe la luarea deciziei, impunerea agendei relevante pentru cetățean și întărirea democrației.

Noi te ajutăm să te exprimi, prin vot sau implicându-te. Dacă tu crezi că ai calitățile necesare să fii un lider pentru România, înscrie-te pe platforma vreaupreședinte.ro. Dacă cunoști pe cineva care se potrivește profilului de președinte, propune-l. 

Este simplu. Apăsând butonul ÎNSCRIE-TE și răspunzând la întrebări, încărcând o înregistrare cu tine sau care te reprezintă, poți intra în cursă. Dacă știi pe cineva care este potrivit pentru funcția de președinte PROPUNE-l. Spune de ce crezi că poate ocupa cea mai înaltă funcție în stat. Acesta va fi informat că a fost propus pe platforma vreaupresedinte.ro și are la dispoziție 14 zile pentru a se înscrie el însuși în cursă. La înscriere sau propunere trebuie atașată o fotografie care să corespundă realității. De asemenea, candidatura trebuie motivată, iar limbajul folosit nu trebuie să conțină injurii, să fie licențios, să instige la ură, violență sau încălcarea legii. Candidatura nu va fi validată dacă nu respectă aceste condiții.  După validarea candidaturii fiecare candidat inscris își poate administra contul, postând articole, fotografii sau video.

Vă invităm ca în următoarele două luni să schimbăm modul în care privim votul.

Campania „VREAU PREȘEDINTE” nu rămâne doar pe internet. În următoarea lună CARAVANA „VREAU PREȘEDINTE”  va merge prin toată țara. Vom face o radiografie a României, vom vedea ce cred și cum vor românii să arate președintele acestei țări și îi vom invita pe cei care cred că pot sau cunosc români capabili să intre în acest experiment unic în ultimii 25 de ani.

vreaupresedinte.ro este însă și locul în care România votează și unde puteți să-i transmiți celui care-și dorește să ajungă președinte și „NU TE VREAU”. Este locul în care puteți intra în dialog direct cu cei care vor să conducă această țară, să-i întrebați și să le transmiteți direct ce credeți depre proiectele lor.

Candidații își administrează singuri profilele.  Veți vedea pe vreaupresedinte.ro dacă aceia pe care dumnavoastră îi propuneți au și curajul să intre în luptă. Vor avea la dispoziție 14 zile să-și valideze candidatura.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur