Prima pagină » Magazin » Premieră: O româncă a mers pe bicicletă din Focșani până în Indonezia

Premieră: O româncă a mers pe bicicletă din Focșani până în Indonezia

Premieră: O româncă a mers pe bicicletă din Focșani până în Indonezia
Alina Ene, o tânără în vârstă de 28 de ani din Focșani, a călătorit până în Indonezia cu bicicleta.

O tânără în vârstă de 28 din Focșani a reușit să parcurgă pe bicicletă întreaga distanță dintre orașul său natal și Jakarta. Alina Ene a călătorit timp de aproape 100 de zile, iar acum, odată ajunsă în Indonezia, va studia la STSI or Indonesian College of Art.

Românca a plecat la drum pe 4 iunie, singură, pe bicicleta botezată „Nelu”, scrie presa locală. A pedalat timp de aproape 100 de zile, vreme în care a trebuit să facă față și unor situații mai puțin plăcute: și-a peirdut telefonul pe drum de patru ori, cardul i-a fost clonat și banii i-au fost furați din cont.

Uneori a fost chiar hărțuită: „Ieri, în timp ce eu și Nelu pufăiam de zor la deal, un tanăr turc se oferă să ne ia cu mașina. Refuz politicos și o iau din loc. După cațiva kilometri, același turc, care, între timp, a făcut stănga-mprejur (după ce a verificat dacă sunt singură, probabil), oprește iar”, a povestit Alina pe contul ei de Facebook. „Începe să dea din mâini și, gesticuland, îmi atinge ușor pieptul cu dosul palmei, ca din greșeală. Îi parez mâna imediat, cu dorința să-i parez fața însă. (…) O fi fost privirea mea de rupt capete sau propriul lui instinct de prezervare. Cert e că s-a oprit acolo. Eu mi-am continuat drumul. Acum sunt în Aktum și maine mă pornesc înspre Ordu. Despre turci, numai de bine. Despre tinerii șoferi turci care se oferă să te scutească de drum: Sunt nepoată de-a lui Ștefan (Ștefan cel Mare, n. red)!”, a mai scris ea pe rețeaua de socializare.

FOTO: Facebook//Alina Ene

În alte țări însă, în ciuda prejudecăților multora, a întâlnit oameni frumoși și calzi.

„Dacă despre Iran aveți impresia că ar fi un cuib de teroriști, mă bucur să vă spun că iranienii sunt cei mai ospitalieri oameni pe care i-am cunoscut pană acum și că e una dintre țările în care m-am simțit cel mai bine”, și-a amintit tânăra.

FOTO: Facebook//Alina Ene

Tot acolo l-a cunoscut și pe Daan, un tânăr alături de care a călătorit aproape o lună și cu care începuse o relație. Cum drumurile celor doi s-au despărțit la un moment dat, idila a luat și ea sfârșit.

Acum, Alina este nerăbdătoare să înceapă cursurile la facultatea la care a fost admisă.

FOTO: Facebook//Alina Ene

„Teoretic, la sfârșitul acestui an de studii voi și a dansa, cânta la un instrument, imprima țesături și o artă marțială de auto-apărare. Cu siguranță voi ști a vorbi în indoneziană și, poate, minang, dialectul local. Puțin timp pentru plimbări în timpul semestrului, dar rămâne să vedem ce și cum”, a scris ea pe Facebook.

FOTO: Facebook//Alina Ene

Alina Ene este absolventă a Liceului de Arte din Focșani. A învățat să meargă pe bicicletă în urmă cu doi ani. Ulterior, a participat ca voluntar la un proiect de cicloturism – „Turul Dunării” -, organizat de Cycling România și a pedalat până la Roșia Montană.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ