Prima pagină » Știri politice » Ponta se joacă cu bugetul. Marea rectificare electorală: 500 de milioane de euro pentru primari, înainte de alegeri

Ponta se joacă cu bugetul. Marea rectificare electorală: 500 de milioane de euro pentru primari, înainte de alegeri

Ponta se joacă cu bugetul. Marea rectificare electorală: 500 de milioane de euro pentru primari, înainte de alegeri
Primarii primesc de alegeri, la a doua rectificare, peste 1,16 miliarde lei, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA, la care se adaugă încă 1 miliard lei prin (PNDL) și circa 100 de milioane lei pentru investiții în cămine culturale și săli de sport, prin tăierea cofinanțării fondurilor UE.

Sumele alocate prin proiectul de rectificare bugetară sunt cu mult peste cele prevăzute la rectificările din 2013, când Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a primit circa 600 de milioane lei la prima rectificare, dar a pierdut peste 300 de milioane lei la a doua rectificare.

De asemenea, anul trecut autoritățile locale au primit sume derizorii la rectificare, în principal pentru plata sumelor alocate persoanelor cu handicap. Sume suplimentare au mai fost prevăzute din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, pentru echilibrare și pentru plata unor arierate, pentru a răspunde condiționalităților din acordul cu FMI.

Aleșii locali au mai beneficiat de sume suplimentare de circa 1 miliard de lei, tot din alocări în plus din cotele defalcate de TVA, doar în 2012, înainte de alegerile legislative.

Prin a doua rectificare bugetară din acest an, din suma totală de 1,16 miliarde lei pe care primăriile o vor încasa prin suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată către bugetele locale în ultimele trei luni, 50,6 milioane lei sunt alocate pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, 194,5 milioane lei sunt pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, 542 milioane lei sunt distribuite ca urmare a „solicitărilor unităților administrativ-teritoriale și a Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice”, iar 380 milioane lei sunt pentru „echilibrarea bugetelor locale”, conform proiectului de rectificare.

Suplimentarea de fonduri este argumentată, în document, prin necesitatea asigurării fondurilor necesare desfășurării normale a activității unităților administrativ-teritoriale până la finele anului.

În ceea ce privește bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, condus de Liviu Dragnea, acesta crește, per sold, cu 575,2 milioane lei. Principalele influențe se regăsesc însă la Programul Național de Dezvoltare Locală, prin care sunt finanțate proiectele autorităților locale, cu o alocare suplimentară de peste un miliard de lei, la Programul național de construcții de interes public sau social derulat prin Compania Națională de Investiții cu un plus de 83,6 milioane lei, și la achitarea primei de stat pentru economisire în domeniul locativ restantă aferentă depunerilor de anul trecut, cu 182,3 milioane lei.

Diminuări de sume sunt efectuate în schimb la cofinanțarea programelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare, cu un minus de 950 milioane lei.

Astfel, cheltuielile directe ale MDRAP cresc cu peste 1,5 miliarde lei, la care se adaugă fonduri directe către autoritățile locale de 1,16 miliarde de lei.

În totalul cheltuielilor bugetului de stat, transferurile între unități ale administrației publice se majorează cu 2,4 miliarde lei, iar suma alocată proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare se diminuează cu 3,9 miliarde lei.

Și cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă scad cu 404,7 milioane lei.

Guvernul taie din bugetul Președinției,Educației,Culturii și alocă la servicii informații

Alocările distribuite Președinției, Camerei Deputaților, Academiei și ministerelor Educației, Culturii, Tineretului și Sportului vor fi reduse de Guvern la rectificarea bugetară, de fonduri suplimentare urmând să beneficieze serviciile de informații, Senatul, Avocatul Poporului.

Astfel, conform proiectului de rectificare, din cheltuielile bugetului de stat, bugetul Administrației Prezidențiale va fi diminuat cu 1,3 milioane lei, al Camerei Deputaților – cu 6,1 milioane lei, al Curții Constituționale – cu 200.000 lei, al Ministerului Tineretului și Sportului – cu 3,5 milioane lei, al Ministerului Educației – cu 5,5 milioane lei, al Ministerului Culturii – cu 10,2 milioane lei, al Agenției Naționale de Integritate – cu 1,2 milioane lei, al Ministerului Economiei – cu 19,8 milioane lei, al Academiei Române – cu 6,9 milioane lei.

Senatul va primi 4,2 milioane lei, Înalta Curte de Casație și Justiție – 4,8 milioane lei, Avocatul Poporului – 10.000 lei, Serviciul Român de Informații – 67,4 milioane lei, Serviciul de Informații Externe – 27 milioane lei, Serviciul de Protecție și Pază – 18,8 milioane lei, Serviciul de Telecomunicații Speciale – 50.000 lei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Ce voia, de fapt, să anunțe Pete Hegseth la reuniunea NATO de la Bruxelles. Planul a picat după ce i-a fost prezentat lui Marco Rubio
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Toți au crezut că i-a furat soția lui Bordea. Acum, Spike rupe tăcerea. Adevărul despre relația cu Livia: „Ți-ai făcut o carieră pe numele ei”
Digi24
Ucraineanca Anastasia Berezovska, căutată de Interpol în cazul exploziei din Monaco
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol, apariție spectaculoasă în costum de baie. Imaginea care a atras toate privirile fanilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Ceva incredibil se întâmplă cu ovarele după menopauză