Prima pagină » Magazin » Descoperirea făcută de un istoric din Baia Mare, o provocare pentru lingviștii din întreaga lume

Descoperirea făcută de un istoric din Baia Mare, o provocare pentru lingviștii din întreaga lume

Descoperirea făcută de un istoric din Baia Mare, o provocare pentru lingviștii din întreaga lume
George Cadar, un istoric din Baia Mare, susține că la originea tuturor limbilor europene ar sta limba română veche.

Un istoric din Baia Mare susține că limba română veche stă, de fapt, la originea tuturor limbilor europene. George Cadar, care a tradus în premieră mondială inscripția tracă de pe inelul descoperit la Ezerovo în anul 1912, susține că istoria ar putea fi rescrisă .

Acesta și-a susținut teoria chiar și în cadrul celui de-al XII-lea Congres al Societății Internaționale de Studii Semiotice de la Sofia, unde a participat alături de specialiști din 130 de țări, relatează presa locală.

Potrivit traducerii făcute de Cadar, pe inel este înscris: „Rolistene îs. Născut Renea. Tiltian este numele pământului pe care îl stăpânesc. Tot ce este dedesubt este viața mea”.

Întrebat dacă savanții vor accepta cele spuse de el și vor relua studiul unor evenimente istorice, maramureșanul în vârstă de 57 de ani a explicat că trebuie înființată o școală specializată pe semiotică și decriptarea vechilor înscrisuri.

„Dacă noi vom putea pune pe picioare o școală de conservare a identității și vom mai crea și un departament de decriptare a inscripțiilor și nu vom intra într-o zonă ezoterică, fabulatorie și vom veni totdeauna cu probe, cu demonstrații practice, cu bibliografie, cu cercetare extrem de riguroasă atunci lumea își va schimba opinia”, a afirmat el.

„Vrând, nevrând ne vom întoarce acolo unde am întrerupt firul identității noastre. Cred că într-o zi acest lucru se va întâmpla. Important este că eu am adunat un material foarte important în cei 40 de ani de cercetare, am și scos câteva cărți. Pot să aibă foarte multe erori cărțile mele dar dacă lumea va ști să le citească, să le aprofundeze așa cum trebuie, va găsi și informații foarte prețioase”, a adăugat el.

George Cadar are 57 de ani și este licențiat în istorie antică, membru al Asociației Române de Studii Semiotice și al Societății Internaționale de Științe Semiotice și este autorul mai multor cărți de semiotică și studii de specialitate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce să scoți din mașină pentru a consuma mai puțin?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!