Prima pagină » Știri » Băsescu: Victor Ponta a fost între 1997 și 2001 OFIȚER ACOPERIT al SIE

Băsescu: Victor Ponta a fost între 1997 și 2001 OFIȚER ACOPERIT al SIE

BREAKING NEWS

Președintele Traian Băsescu a anunțat că premierul Victor Ponta este ofițerul acoperit la care a făcut referire. Concret, șeful statului a precizat că Victor Ponta a fost ofițer acoperit al SIE în perioada 1997-2001.

„Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 1997-2001 a fost ofițer acoperit al SIE, ceea ce explică și propulsarea lui de la Parchetul de la Judecătoria de sector direct în Parchetul General. Sunt gata să o demonstrez”, a anunțat Băsescu, invitat la Realitatea TV.

De altfel, președintele a arătat o serie de documente pentru a proba cele spuse, printre care și două hotărâri de guvern.

„Este o hotărâre din vremea lui Adrian Năstase. Nu dați pagina următoare că este secretă”, a precizat șeful statului.

„Se aprobă lista cuprinzând categoriile de informații secrete de stat din domeniul de activitate al SIE pe niveluri de secretizare din anexa prezentă”, se arată în documentul emis pe 31 octombrie 2002.

UPDATE. Premierul Victor Ponta a spus, marți dimineață, că declarațiile lui Traian Băsescu privind faprul că a fost ofițer acoperit sunt „numai minciuni”, șeful Guvernului susținând că președintele este „extrem de tulburat și frământat și România nu mai trebuie să depindă de tulburările unei persoane”.

Cea de-a doua hotărâre de guvern prezentată a fost dată pe 30 aprilie 2013, de prim-ministrul Victor Ponta, având același conținut ca cea anterioară, cu excepția că anexa nu mai este secretă. 

Astfel, se prevede faptul că este secret de stat și „personalul din domeniul activității informative, chiar și după încetarea, în orice mod, a raporturilor de muncă sau de serviciu”. În opinia președintelui, prin această modificare, Victor Ponta „a vrut să se protejeze”.

„Nu intru în detalii, dar și dacă aș ști că a avut misiuni, n-aș avea dreptul să vorbesc despre ele. Victor Ponta a făcut o mare greșeală. Este treaba lui ce va face acum”, a mai spus Băsescu.

Teodor Meleșcanu, acuzat de complicitate

De altfel, președintele l-a acuzat  de complicitate pe Teodor Meleșcanu, candidat și el la prezidențiale, spunând că l-a acoperit pe Victor Ponta.

„După ce am așteptat un timp, am deschis o corespondență oficială cu domnul Meleșcanu. L-am întrebat dacă în Guvern există ofițeri acoperiți sau foști ofițeri acoperiți. Și mi-a răspuns că e secret de stat, neținând cont că președintele are acces la orice secret de stat. S-a creat un precedent uriaș. Președintele cere informație despre acoperiți în Guvern. Niciodată n-am cerut listă de acoperiți în serviciu, sunt treburile lor. Dar ambele servicii le-am întrebat cu privire la membrii Guvernului. Întotdeauna. Din acel moment nu am mai avut încredere îmi ce îmi spune Meleșcanu, pentru că n-am știut abordarea politică. N-am vrut să mai fac un scandal, să trimit la Parlament cererea de revocare, s-a dus singur în campanie. Meleșcanu a făcut un joc politic acoperind un om care a refuzat să spună. Meleșcanu este complicele lui Ponta. El a formulat hotărârea, l-a ajutat să își acopere trecutul„, a adăugat șeful statului.

Mai mult, președintele a precizat că a început corespondența cu Teodor Meleșcanu pe 8 noiembrie 2013.

„Răspunsurile domnului Meleșcanu, trei la număr, făceau teoria drepturilor președintelui dacă are acces sau nu la informații. Nu pot s-o fac publică pentru că e marcată ca secret de stat”, a mai spus Băsescu.

De altfel, Traian Băsescu a explicat că prima bănuială a venit în urma unei interpelări a senatorului Valer Marian, în care îl întreba pe premier dacă a fost ofițer acoperit.

„Inițial, nu l-am luat în seamă, mi s-a părut cam exotic, mai ales când spunea că îl urmărește SRI cu elicopterele”, a mai spus șeful statului, adăugând că activitatea de procuror este incompatibilă cu orice altă activitate.

CITEȘTE AICI ÎNTREAGA INTERPELARE A SENATORULUI VALER MARIAN

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
S-a terminat viața dulce pentru Monica Gabor și Mr. Pink! După chirii neplătite și evacuare, apar acuzații de
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Doliu în lumea filmului românesc. O actriță din celebra serie „Brigada Diverse” a murit la 84 de ani
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea