Prima pagină » Știri » Trei studenți africani ai Universității de Medicină din Târgu Mureș, evaluați pentru prevenirea Ebola

Trei studenți africani ai Universității de Medicină din Târgu Mureș, evaluați pentru prevenirea Ebola

Trei studenți africani ai Universității de Medicină din Târgu Mureș, evaluați pentru prevenirea Ebola
Trei studenți ai Universității de Medicină din Târgu Mureș care provin din țări africane au fost evaluați pentru prevenirea Ebola, rectorul universității spunând că "nu sunt motive de îngrijorare", în timp ce la Timișoara sunt 13 astfel de studenți, care au venit însă în țară de mai mult timp.

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că, după primirea unei atenționări de la Ministerul Sănătății și Ministerul Educației, la UMF „s-au luat toate măsurile necesare”, fiind identificați studenții din țările Africii de Vest, care au fost evaluați pentru prevenirea Ebola.

Azamfirei a precizat că la UMF Târgu Mureș învață cinci studenți care provin din Africa, iar trei dintre aceștia sunt din țările cu risc.

„Avem trei studenți din țări de pe continentul african, țări cu risc crescut în acest sens. Au venit la universitate acum, la începutul anului universitar. Am luat toate măsurile necesare. Au fost evaluați săptămâna trecută la Clinica de Boli Infecțioase. Li s-a luat sânge. Nu avem motive de îngrijorare”, a spus Azamfirei.

El a precizat că este vorba numai de studenți, nu și de rezidenți, dar a refuzat să precizeze din ce țări provin aceștia, arătând că reprezentanții Guvernului au cerut discreție în acest sens.

Potrivit rectorului UMF Târgu Mureș, studenții respectivi au fost instruiți să se prezinte pentru reevaluare, dacă vor avea manifestări clinice de boală infecțioasă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Mureș, Cosmin Blaga, a precizat, la rândul său, că studenții respectivi au fost evaluați epidemiologic, stabilindu-se că nu au simptome de Ebola, mai ales că aceștia au venit în România de la sfârșitul lunii august.

„Perioada de incubație a trecut. Nu prezintă niciun simptom și nici nu au intrat în contact cu vreo persoană suspectă de Ebola. Nu sunt internați. Noi monitorizăm permanent cazurile care ni se trimit, deci dacă centrul universitar îi trimite la noi”, a declarat Blaga.

De asemenea, 13 studenți care provin din țări africane cu risc de Ebola învață la Timișoara, însă aceștia nu sunt monitorizați întrucât au venit de mai mult timp în țară.

Potrivit reprezentanților universităților din Timișoara, în municipiu învață peste o mie de studenți străini, dintre care aproximativ 300 sunt veniți din Africa, din țări precum Maroc și Tunisia, iar majoritatea învață la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Victor Babeș”.

Dintre aceștia, potrivit reprezentanților UMF, 13 provin din țări în care există risc de Ebola, însă nu sunt monitorizați de autorități.

„Perioada de incubare a acestei boli este de 21 de zile, astfel că nu este cazul să îi monitorizăm deoarece ei sunt veniți de mai multă vreme în Timișoara. Dacă este cazul, noi suntem pregătiți să izolăm, până la transferul la București, persoane suspectate că ar avea această boală”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, Virgil Musta.

Protocolul de screening se aplică persoanelor care se întorc din zone afectate de Ebola, din următoarele state africane: Congo, Guineea, Liberia, Sierra Leone, Nigeria, Guineea Bissau, Senegal, Mali, Coasta de Fildeș, Benin, Niger, Ciad și Camerun.

Febra hemoragică Ebola a provocat moartea a 4.555 de persoane din 9.216 cazuri înregistrate în șapte țări (Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania și Statele Unite), potrivit bilanțului publicat vineri de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Cabral, surprins de decizia luată de copiii săi. Ce a descoperit prezentatorul TV în dormitorul celor mici: „Primul impuls e să fac ordine”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli