Prima pagină » Știri » Senator PSD din județul Caraș-Severin, rănit în urma unui accident

Senator PSD din județul Caraș-Severin, rănit în urma unui accident

Senator PSD din județul Caraș-Severin, rănit în urma unui accident
Senatorul PSD Aurel Duruț din județul Caraș-Severin a fost rănit ușor, joi seară, în urma unui accident produs în apropiere de municipiul Reșița, după ce mașina pe care acesta o conducea a fost lovită de semiremorca unui TIR.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș-Severin, Ancuța Chețan a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că joi seară a avut loc un accident în apropiere de Reșița, în care a fost implicat și senatorul Aurel Duruț, acesta fiind rănit ușor.

„Pe DN 58, la ieșirea din Reșița înspre Caransebeș, un TIR condus de un bărbat de 33 de ani, cetățean român, nu a adaptat viteza în curbă și a acroșat cu semiremorca mașina în care se afla senatorul de 63 de ani, acesta aflându-se la volanul autoturismului său și venind din sens opus”, a declarat Ancuța Chețan.

Potrivit sursei citate, ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma accidentului, senatorul Aurel Duruț a fost rănit ușor, având politraumatisme și fiind transportat cu o ambulanță la Spitalul Județean Reșița.

Șoferul TIR-ului este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD își pregătește propriul Guvern. Claudiu Manda: „Avem candidat de premier”. Unde caută voturile decisive
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Un avertisment din 1917, ignorat? Pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru România
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!