Reîncepe „Duelul Viorilor”. Stradivarius vs Guarneri se vor auzi pe scenele din România

Reîncepe „Duelul Viorilor. Stradivarius vs Guarneri se vor auzi pe scenele din România
Publicat: 03/11/2014, 12:34
Actualizat: 28/03/2019, 11:30

La început a fost ideea de „duel”. S-au ales cele mai prețioase arme – viorile Stradivarius și Guarneri -, s-au stabilit cei mai aleși combatanți – violoniștii Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru -, dar și un arbitru – pianistul Horia Mihail -, iar publicul a fost anunțat că va putea asista „la o batălie pe sunet și armonie”.

Până în prezent au fost trei ediții de succes ale Turneului Național „Duelul Viorilor”, iar cea de-a patra ediție, organizată de Centrul Cultural Media Radio România și Asociația Culturală Accendo, va avea loc, într-o primă etapă, în perioada 4 – 7 noiembrie și, în a doua etapă, în perioada 10 – 19 decembrie.

La această ediție a evenimentului, provocarea este de fapt repertoriul dens, atractiv, spectaculos și dificil: Serghei Rachmaninov – „Vocaliză op. 34 nr. 14”, transcripție pentru vioară și pian, Niccolò Paganini – „Variațiuni pe coarda Sol” din opera „Moise” de Rossini, Ernest Bloch – „Nigun”, Niccolò Paganini – „I Palpiti op. 13”, introducere și variațiuni pe tema „Di tanti palpiti” din opera „Tancredi” de Rossini, Franz Schubert/ Jascha Heifetz – „Ave Maria”, Camille Saint-Saëns – „Havaneza op 83”, Frédéric Chopin – August Wilhelmj – „Nocturna op. 27 nr. 2”, Henryk Wieniawski – „Poloneza nr. 1 în re major”, Astor Piazzolla/ Mariano Castro – „Anotimpurile la Buenos Aires” și J. S. Bach – „Concertul în re minor pentru două viori și orchestră BWV 1043”.

Cei trei muzicieni vor putea fi ascultați în nouă orașe din România, în nouă recitaluri și două concerte.

În prima parte a turneului, recitalurile vor avea loc la Craiova, Sala Filarmonicii, pe 4 noiembrie, ora 19.00; Râmnicu-Vâlcea, Sala Filarmonicii, pe 5 noiembrie, ora 19.00; Timișoara, Sala Capitol, pe 6 noiembrie, ora 19.00, iar concertul cu orchestra va avea loc la Timișoara, Sala Capitol, pe 7 noiembrie, ora 19.00. Va acompania Orchestra Filarmonicii din Timișoara, dirijor Mircea Holiartoc

În partea a doua a turneului, concertul cu orchestra va avea loc la București, Sala Radio, pe 10 decembrie, ora 19.00. Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra de Cameră Radio, dirijor Tiberiu Oprea.

Totodată, recitalurile din a doua parte a turneului vor avea loc la București, Sala Radio, pe 11 decembrie, ora 19.00; Târgu-Mureș, Aula UMF, pe 12 decembrie, ora 19.00; Câmpia Turzii, Palatul Cultural Ionel Floașiu, pe 13 decembrie, ora 19.00; Roman, Casa de cultură, pe 14 decembrie, ora 19.00; Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu, pe 15 decembrie, ora 19.00; Pitești, Sala Filarmonicii, pe 19 decembrie, ora 19.00.

Violonistul Liviu Prunaru este concert-maestrul orchestrei Royal Concertgebouw Amsterdam, cotată drept una dintre cele mai bune din lume. Cariera sa solistică internațională în plină ascensiune cuprinde colaborări cu cele mai importante orchestre din lume, precum London Philarmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre National de Belgique și Orchestra Filarmonică din Atena.

Violonistul Gabriel Croitoru este profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică București, solist-concertist al Orchestrelor Radio România, al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești și membru al Cvartetului de Stat „Transilvan” – Cluj-Napoca. A cântat ca solist alături de importante orchestre europene, printre care orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Sevilla și Cannes.

Pianistul Horia Mihail este unul din cei mai apreciați muzicieni români ai generației sale. În calitatea sa de solist concertist al Orchestrelor Radio România, Horia Mihail susține numeroase concerte și recitaluri pe scena Sălii Radio din București, colaborează cu orchestre de profil din țară, fiind totodată solist al Filarmonicii din Brașov, dar și în turnee în țară sau străinătate. De-a lungul timpului a susținut peste 2.000 de recitaluri și concerte în 18 țări, pe patru continente.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
În ce stare se află Florin Piersic după ce ar fi contactat o bacterie nosocomială!...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
OBLIGAȚIE totală pentru toți cei care au CONT LA BANCĂ. Regulile au venit direct de...
Au început lucrările la o autostradă vitală pentru România. S-a forat primul kilometru de tunel
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice