Prima pagină » Cultură » Concursul pentru postul de director al Operei din Cluj, anulat după doi ani de procese

Concursul pentru postul de director al Operei din Cluj, anulat după doi ani de procese

Concursul pentru postul de director al Operei din Cluj, anulat după doi ani de procese
Concursul pentru postul de director al Operei din Cluj, anulat după doi ani de procese.

Ioan Vrăsmaș, care a candidat în noiembrie 2012 pentru funcția de director al Operei Naționale Române Cluj-Napoca, a dat în judecată Ministerul Culturii, în februarie 2013, reclamând „trucarea concursului pentru funcție” și faptul că secretarul de stat din minister de la acea vreme Victor Opaschi și fostul șef al ICR Andrei Marga ar fi intervenit în favoarea contracandidatului său Marius Budoiu, care a fost declarat câștigător, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vrăsmaș obținuse la proba scrisă de proiecte cea mai mare notă, iar la proba orală nu a fost lăsat să își prezinte proiectul de management, astfel că postul de director a revenit contracandidatului său Marius Budoiu.

Procesul intentat de Ioan Vrăsmaș s-a desfășurat la Curtea de Apel Cluj, iar acesta a pierdut la instanța de fond, dar a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care, joi, a dat sentința în acest caz.

Bogdan Csalai, avocatul lui Vrăsmaș, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că „decizia instanței supreme este irevocabilă”.

„După ce Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea în contencios administrativ, prin care Ioan Vrăsmaș a contestat concursul pentru ocuparea funcției de manager al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, organizat de Ministerul Culturii, ICCJ a casat, joi, sentința instanței de fond, a admis acțiunea promovată și a dispus anularea rezultatelor concursului obligând, totodată, Ministerul Culturii să organizeze un nou concurs pentru postul de director. Deși obținută în fața instanțelor de judecată după mai bine de doi ani, victoria de la ICCJ confirmă faptul că Ioan Vrăsmaș a fost nedreptățit cu ocazia susținerii probei interviului și nu a fost lăsat să își susțină proiectul de management, deși acesta fusese notat cu cea mai mare notă din concurs”, a spus Csalai.

La rândul său, Ioan Vrăsmaș a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că în acest caz dreptatea a triumfat și că își va depune, din nou, candidatura pentru postul de director al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

„În urma deciziei ICCJ, Ministerul Culturii ar trebui să îl demită pe Marius Budoiu în cel mai scurt timp posibil. Decizia a venit la timp, în condițiile în care, vineri, Budoiu dorea să desfacă mai multe contracte de muncă ale unor instrumentiști ai instituției”, a spus Ioan Vrăsmaș.

Prima etapă a concursului de proiecte de management pentru Opera Națională Română Cluj-Napoca a avut loc în 8 noiembrie 2012, fiind admiși pentru etapa a doua, cea orală, Ioan Vrăsmaș, cu nota 8,73, și Marius Budoiu, cu nota 7,80.

În urma desfășurării celei de-a doua etape, în 16 noiembrie 2012, Ioan Vrăsmaș a fost notat cu 3,17 iar Marius Budoiu cu 8,73, acesta din urmă fiind declarat câștigător și numit director al Operei Naționale Române Cluj-Napoca.

Vrăsmaș a contestat rezultatul concursului la Ministerul Culturii, dar nu a primit niciun răspuns.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Ce vor face Gabi Torje și Alin Alexuc cu banii câștigați la Asia Express: „Nu sunt chiar atât de mulți!”
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi