Prima pagină » Știri externe » Papa Francisc face apel la liderii G20: „Lumea întreagă așteaptă o rezolvare”

Papa Francisc face apel la liderii G20: „Lumea întreagă așteaptă o rezolvare”

Papa Francisc face apel la liderii G20: „Lumea întreagă așteaptă o rezolvare
Papa Francisc a îndemnat marți, într-o scrisoare adresată Australiei, gazda următorului summit G20, la exercitare de presiuni asupra susținătorilor jihadiștilor din Orientul Mijlociu, dar și la luptă împotriva unui sistem economic de excludere care favorizează recrutarea de teroriști, relatează AFP.

„Lumea întreagă așteaptă de la G20 un acord tot mai larg care ar putea conduce, prin intermediul sistemului legal al Națiunilor Unite, la încetarea definitivă a agresiunii injuste împotriva unor diferite grupări religioase și etnice din Orientul Mijlociu”, scrie papa în această misivă adresată premierului australian Tony Abbott, gazda summitului care va avea loc la Brisbane pe 15 și 16 noiembrie.

Referindu-se la creșterea influenței organizației Stat Islamic în Siria și în Irak, papa argentinian apreciază că „soluția nu poate fi exclusiv de natură militară” și subliniază că trebuie, înainte de toate, de pus capăt sprijinului pe care grupările teroriste îl primesc pe cale „politică” sau prin intermediul „comerțului ilegal cu petrol și livrărilor de arme și tehnologii”.

În scrisoare, Papa le cere participanților la summitul G20 să nu se limiteze la „declarații de principiu” și le reamintește, totodată, că excluderea economică și socială, în principal șomajul în rândul tinerilor, favorizează „activitatea infracțională și chiar recrutarea de teroriști”.

În plus, Suveranul Pontif denunță „forme de agresiune mai puțin evidente dar, la rândul lor, reale și grave”, menționând, în special, „abuzurile sistemului financiar”.

Este pentru a doua oară când papa Francisc trimite o scrisoare înainte de deschiderea unui summit G20. Înainte de deschiderea summitului de la Sankt Petersburg, care a avut loc în septembrie 2013, el i-a scris președintelui rus Vladimir Putin pentru a invita statele membre G20 să „abandoneze căutarea inutilă a unei soluții militare” la conflictul din Siria.

La acea vreme, Washingtonul și Parisul intenționau să atace regimul președintelui sirian Bashar al-Assad în contextul unui atac chimic în apropiere de Damasc care s-a soldat 1.429 de morți, conform Statelor Unite.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Se schiază de sâmbătă la Transalpina pe două pârtii din golul alpin
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Căsătorie forțată în familia Cioabă? / O minoră a adus pe lume un copil după o logodnă controversată / Fratele regelui Cioabă, cercetat penal
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Concubina lui Ilie Bolojan, apariție impecabilă la Viena. Cum s-a prezentat Ioana, de mână cu premierul României
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului