Prima pagină » Magazin » Un canal cu sigla OTV a început să emită pe platforma de satelit Telekom TV

Un canal cu sigla OTV a început să emită pe platforma de satelit Telekom TV

Un canal cu sigla OTV a început să emită pe platforma de satelit Telekom TV
Un canal cu sigla OTV a început să emită pe platforma de satelit Telekom TV

OTV a început să emită marți pe satelitul Hellas Sat 2 pe care emite în România și platforma Telekom TV (fosta platformă Direct-to-Home – DTH a Romtelecom), au confirmat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din industria telecom.

În fapt, marți seară, abonații platformei DTH Telekom TV au început să recepționze un canal, pe care este promovată sigla televiziunii OTV, căreia i-a fost retrasă licența pe 22 ianuarie 2013, în conformitate cu legislația audiovizualului, pentru neplata unor amenzi mai vechi.

Ulterior, mai mulți abonați ai platformei Telekom TV au postat comentarii pe pagina de Facebook a companiei Telekom, în care și-au exprimat nemulțumirea față de introducerea OTV în grila platformei de satelit.

Și membrul CNA Valentin Jucan a remarcat miercuri, pe contul său de Facebook, că pe platforma Romtelecom (actuală Telekom TV, n.r.) se recepționează OTV. „Cât de repede a negociat Dan Diaconescu cu Victor Ponta. O încântare. Se pregătește reapariția OTV?”, a scris Jucan.

Până la momentul difuzării acestei știri, reprezentanții companiei Telekom nu au răspuns la întrebările adresate de agenția MEDIAFAX pe acest subiect.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a retras licența televiziunii OTV pe 22 ianuarie 2013, în conformitate cu legislația audiovizualului, pentru neplata unor amenzi mai vechi.

OTV a primit amenzi în valoare de 1,17 milioane de lei de la Consiliul Național al Audiovizualului, începând din anul 2009 și până pe 28 martie 2012, când televiziunea lui Dan Diaconescu a intrat în insolvență. Televiziunea nu a făcut dovada achitării lor, fapt pentru care CNA i-a retras licența.

Din 22 ianuarie 2013, Dan Diaconescu, cel care deținea OTV, a încercat de mai multe ori să reia emisia postului, însă fără succes, până în noaptea de 18 spre 19 octombrie 2013, când OTV a început să emită din nou pe satelit, pe frecvența televiziunii DD TV (Direct Digital TV), care este controlată tot de Dan Diaconescu.

Retransmisia OTV pe licența DD TV a fost însă ilegală și a fost sancționată de CNA, DD TV fiind amendat cu 100.000 de lei pe 29 octombrie 2013.

Pe de altă parte, Laura Georgescu, președintele CNA, a spus în mai multe rânduri, anul trecut, că Dan Diaconescu nu deține o licență audiovizuală pentru postul OTV, așa cum acesta a susținut de mai multe ori. Ea a precizat că Dan Diaconescu deține, din 30 septembrie 2013, doar o autorizație de difuzare a unor programe de televiziune prin satelit eliberată de autoritatea în telecomunicații din Italia (AGCOM ).

Pe de altă parte, Dan Diaconescu a înființat societatea OTV SRL, care are sediul în Roma și a fost înscrisă la Registrul Comerțului din Italia în data de 18 iulie 2013, potrivit unor informații furnizate de Consiliul Național al Audiovizualului.

Asociații societății sunt Dan Diaconescu (capitalul social vărsat de acesta este 9.500 de euro) și Diana Voiculescu (500 de euro). Ambii figurează cu domiciliul în Roma, în același loc unde are sediul legal societatea OTV SRL, respectiv Roma (RM) Via Germanico 107. Administratorul unic al societății este Diana Voiculescu, o colaboratoare apropiată a lui Dan Diaconescu.

Pe de altă parte, în acest an, România TV a intrat în atenția CNA în luna iulie, după ce a început să difuzeze programul „OTV Live”, moderat de Dan Diaconescu.

La începutul lunii octombrie, Dan Diaconescu s-a retras din postura de moderator al emisiunii „OTV Live”, în contextul în care era candidat din partea PPDD la alegerile prezidențiale. Potrivit Codului audiovizualului, „radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni de știri și dezbateri prezentate sau moderate de oameni politici care dețin funcții sau demnități publice ori purtători de cuvânt ai instituțiilor publice, precum și de persoane desemnate public să candideze sau care și-au anunțat public intenția de a candida la alegerile locale, parlamentare sau prezidențiale”.

Pe 16 octombrie, CNA a amendat România TV cu 40.000 de lei, pentru faptul că Dan Diaconescu, candidatul PPDD la alegerile prezidențiale, și-a făcut campanie electorală în emisiunea „OTV Live”, înainte de debutul oficial al campaniei electorale în audiovizual, fapt interzis de legislația audiovizualului.

Recomandarea video

Mediafax
Robert Negoiță a învins ANAF. Datoria istorică de 50 de milioane de euro ștearsă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Noi informații despre Alexandru, băiețelul de 5 ani găsit în pădure după 48 de ore. ANUNȚUL făcut de medici
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Cătălin Măruță, dezvăluiri tulburătoare despre tatăl lui. Cum a ajuns să-l cunoască cu adevărat abia după ce a murit: „Eram la priveghi”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Vlad Țurcanu, directorul Teleradio Moldova, a DEMISIONAT după scandalul voturilor de la Eurovision 2026
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria