Prima pagină » Știri » Pacienți internați la Psihiatrie în Harghita, speriați de un urs care se plimbă prin curtea spitalului

Pacienți internați la Psihiatrie în Harghita, speriați de un urs care se plimbă prin curtea spitalului

Pacienți internați la Psihiatrie în Harghita, speriați de un urs care se plimbă prin curtea spitalului
Pacienți internați la Psihiatrie în Harghita, speriați de un urs care se plimbă prin curtea spitalului

Potrivit primarului localității Tulgheș, Marcel Vancu, conducerea Spitalului de Psihiatrie a sesizat în scris autoritatea publică locală că ursul a fost văzut de asistentele medicale, de paznici și de pacienți în urmă cu două zile și de atunci în fiecare după-amiază intră în curtea unității spitalicești, în căutare de hrană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„De două zile, un urs coboară zilnic în incinta Spitalului de Psihiatrie, se plimbă pe alei, intră și în gospodăriile locatarilor din perimetrul spitalului, care mai cresc iepuri, găini, rațe, pe care le-a mâncat. Martorii mi-au spus că este vorba de un urs tânăr. Oamenii sunt înfricoșați, nu este foarte plăcut, în condițiile în care acolo există și o grădiniță (în imediata vecinătate – n.r.), bolnavii se plimbă prin curte până seara târziu și ursul își face apariția după-amiaza, pe la orele 17.00 sau 18.00. Am vorbit să aibă grijă să golească toate tomberoanele din spital că acolo vin în căutare de hrană”, a declarat, miercuri, corespondentului MDIAFAX, primarul Marcel Vancu.

Primarul a înștiințat Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Harghita și conducerea Ocolului silvic din zonă, cerându-le sprijinul.

Directorul executiv al APM Harghita, Domokos László József, a luat legătura cu Direcția Silvică Harghita, care administrează pădurile din zona Tulgheș, precum și cu o asociație de vânătoare, iar pădurarii, vânătorii și inspectorii de mediu monitorizează, în prezent, zona Spitalului de Psihiatrie, fac pânde și încearcă să îndepărteze animalul din localitate, ademenindu-l în pădure.

„În cazul în care ursul va continua să viziteze spitalul, pădurarii îl vor momi în afara localității, în pădure și îl vor împușca, el find considerat un pericol pentru bolnavi și pentru localnici. Cei de la Direcția Silvică ne-au confirmat că pot face acest lucru fără aprobări suplimentare, întrucât au primit o cotă de patru exemplare de urs”, a precizat Domokos László József.

Primarul comunei Tulgheș susține că acesta nu este un caz singular, urșii provocând mari probleme în localitate și în satele învecinate.

„Anul acesta am avut multe probleme, au fost atacate animale, au fost mâncate mai multe vaci, oi, și nu numai la Tulgheș, ci și în satele din jur, la Hagota și la Pintec. Mai nou, avem, însă, câțiva urși relocați – așa se aude prin comună, că au fost aduși din altă parte – care coboară în zonele locuite, au intrat și în câteva gospodării din centrul localității, nu mai vorbesc de zonele limitrofe sau mai izolate. Este un pericol permanent și lumea a intrat în panică”, a conchis Marcel Vancu.

Potrivit evidențelor APM Harghita, în 2014 urșii au atacat și omorât în județul Harghita peste 580 de păsări din gospodăriile locuitorilor, 63 de vite, 79 de oi, cai, porci, capre și iepuri, au distrus zeci de stupine, pagubele la animalele domestice fiind evaluate la aproximativ 250.000 de lei.

De asemenea, urșii au făcut pagube uriașe și în culturile agricole, distrugând în acest an 124 de hectare cultivate cu porumb, 55 de hectare cu cartofi, lanuri de grâu, pomii fructiferi din livezi și vița de vie.

Specialiștii de la APM Harghita, care participă în fiecare an la acțiunile de evaluare, susțin că numărul urșilor care trăiesc în județul Harghita ar fi între 800-900 de exemplare, însă din datele oficiale ale gestionarilor fondurilor cinegetice reiese că numărul acestor animale este de aproximativ 1.350.

Statisticile arată o creștere anuală a efectivelor de urs, începând din 1999, mai accentuată din 2004 și până în prezent.

Specialiștii de la APM susțin că în ultimii ani urșii și-au schimbat comportamentul, nu se mai retrag în păduri, acceptând zone de odihnă în preajma localităților, cum s-a întâmplat anul acesta la Băile Homorod, când o ursoaică și-a făcut bârlog și a dat naștere la trei pui la o depărtare de aproximativ 200 de metri de casele localnicilor și de DN 13 A, care traversează stațiunea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul fără femei. Niciun nume feminin pe lista miniștrilor vehiculați pentru Cabinetul Niculescu
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
România, campioană europeană la scumpirea locuințelor. Cât din salariu ajunge la bancă pentru un apartament
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Fostul senator PSD Timotei Stuparu a murit la 75 de ani, după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Cu ce se ocupă fostul premier pentru a câștiga bani în plus
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Jonathan are 194 de ani. Ce au descoperit cercetătorii în ADN-ul celui mai bătrân animal terestru cunoscut
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!