CSM a dispus suspendarea din magistratură a Alinei Bica și a luat act de demisia acesteia din DIICOT

CSM a dispus suspendarea din magistratură a Alinei Bica și a luat act de demisia acesteia din DIICOT
Publicat: 24/11/2014, 11:52

„Secția de procurori a CSM a dispus suspendarea din funcția de procuror, până la soluționarea cauzei, a doamnei procuror șef, ca urmare a luării măsurii preventive față de aceasta. De asemenea, Secția de procurori a dispus încetarea activității la Direcția de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a doamnei Bica Alina, la cererea dumneaei, și continuarea activității la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unitate de unde dumneaei a provenit la momentul accederii în DIICOT, respectiv din 1 decembrie 2004”, a anunțat vicepreședintele Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul Gheorghe Muscalu.

Acesta a precizat că ministrul Justiției a solicitat, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii un aviz pentru demararea procedurile de revocare din funcția de conducere de procuror șef al DIICOT a Alinei Bica.

„A fost o solicitare venită prin poștă, vineri după-amiază, și am înregistrat-o dimineață. Nu am luat-o în discuție pentru că doamna procuror șef și-a dat demisia din funcția de conducere, demisie asupra căreia se va pronunța, fiind un act unilateral de voință, președintele României, cel care a numit-o, potrivit prevederilor legale”, a adăugat Gheorghe Muscalu.

Vicepreședintele CSM a mai spus că, în perioada suspendării, orice procuror sau judecător are un loc asigurat.

„Este o suspendare provizorie, până la momentul soluționării definitive. Locul dumneaei nu mai este în structura specializată, la DIICOT”, a precizat Muscalu.

Vicepreședintele CSM a declarat că, pe perioada suspendării, Alina Bica nu mai este magistrat, dar are toate drepturile unui cetățean normal și poate desfășura orice alt tip de activitate.

„Legea spune că poate să desfășoare orice tip de activitate, deci iese din acea cupolă a interdicțiilor specificie activității de magistrat judecător sau procuror, iar la momentul soluționării definitive a cauzei ei, în funcție de soluție, va fi exclusă din magistratură sau va fi repusă în activitatea de magistrat, cu toate consecințele firești”, a spus Muscalu, înainte de discutarea suspendării din magistratură a Alinei Bica.

Vicepreședintele CSM a adăugat că faptele de care este suspectată Alina Bica nu au legătură cu activitatea desfășurată la DIICOT, precizând că instituția este o structură puternică, ce are competență foarte importantă în zona combaterii criminalității grave.

„Procurorii DIICOT, sunt convins că au înțeles și înțeleg foarte bine menirea lor și cred că pot trece peste acest moment și să-și vadă în continuare de treabă. Sunt convins că activitatea se va desfășura în condiții normale și sper ca, într-o scurtă perioadă de timp, activitatea DIICOT să revină la ceea ce a fost anterior și să depășească mult mai ușor aceste momente dificile”, a declarat Gheorghe Muscalu.

Acesta a adăugat că Alina Bica nu și-a dat demisia din magistratură, ci a formulat o cerere de revocare din funcția de procuror DIICOT.

Potrivit Legii 303/2004, CSM dispune suspendarea din funcție a unui procuror dacă față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu. Pe durata suspendării din funcție, procurorului nu i se plătesc drepturile salariale, iar această perioadă nu constituie vechime în magistratură.

În perioada suspendării din funcție, procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicții și incompatibilități, putând să ocupe funcții publice sau private, să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse, activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură. De asemenea, în perioada suspendării din funcție, magistratul poate să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăți civile, societăți comerciale, inclusiv bănci sau alte instituții de credit, societăți de asigurare ori financiare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome și să fie membru al unui grup de interes economic, conform prevederilor legale.

Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de magistrat, suspendarea din funcție încetează, iar acesta este repus în situația anterioară, i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcție și i se recunoaște vechimea în magistratură pentru această perioadă, mai prevede Legea 303/204.

Alina Bica i-a transmis, vineri, procurorului general al României, Tiberiu Nițu, demisia de la conducerea DIICOT și din funcția de procuror al Direcției.

Procurorul general Tiberiu Nițu declara, în aceeași zi, că dacă Alina Bica nu își va da demisia, el, în calitate de procurorul general al Parchetului ICCJ, va analiza și va solicita revocarea ei din funcția de conducere și din DIICOT.

Întrebat tot atunci cine va conduce DIICOT în perioada următoare, Tiberiu Nițu a spus că, pentru început, conducerea Direcției va fi asigurată de adjunctul DIICOT, Giorgiana Hosu, împreună cu el.

Alina Bica a fost instalată la șefia DIICOT în mai 2013, fiind numită la propunerea ministrului interimar al Justiției de atunci, premierul Victor Ponta.

Ea a fost arestată preventiv, sâmbătă dimineață, printr-o decizie luată de instanța supremă. Bica este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu despăgubirile aprobate în 2011 lui Gheorghe Stelian pentru un teren de 13 hectare din zona Plumbuita, supraevaluat cu 61 de milioane de euro. Șefa DIICOT era atunci secretar de stat în Ministerul Justiției și membru al comisieri din ANRP care a aprobat despăgubirile.

Aceeași măsură preventivă a fost luată pentru Lăcrămioara Alexandru, Dragoș Bogdan, fost vicepreședinte al ANAF, care au făcut parte, și ei, din comisia care a acordat despăgubirile, și cel care a evaluat terenul, expertul evaluator Emil Nuțiu. Cei trei sunt acuzați tot de abuz în serviciu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la...
×