Prima pagină » Știri » A intrat în curtea vecinului cu care avea un conflict, iar un musafir al acestuia a ieșit să-și ajute gazda. Seara s-a încheiat cu o crimă

A intrat în curtea vecinului cu care avea un conflict, iar un musafir al acestuia a ieșit să-și ajute gazda. Seara s-a încheiat cu o crimă

A intrat în curtea vecinului cu care avea un conflict, iar un musafir al acestuia a ieșit să-și ajute gazda. Seara s-a încheiat cu o crimă
Un tânăr de 28 de ani, din localitatea brașoveană Vulcan, a fost înjunghiat mortal de către un musafir al vecinului său, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce victima a intrat în curtea vecinului amenințându-l, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Brașov, comisar șef Liviu Naghi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4.00, dispeceratul IPJ Brașov a fost sesizat telefonic prin Serviciul 112 că un tânăr de 28 de ani a fost înjunghiat mortal în curtea vecinului său, în comuna Vulcan.

Imediat după sesizare, o echipă formată dintr-un procuror criminalist din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic s-a deplasat la locul indicat, iar în urma cercetărilor s-a stabilit că în noaptea respectivă tânărul a intrat în curtea vecinului, iar pe fondul unui conflict mai vechi între ei a izbucnit un scandal, care a degenerat într-o bătaie, potrivit sursei citate.

„În timpul conflictului, din casa proprietarului a ieșit un bărbat de 37 ani, aflat în vizită împreună cu alte persoane, pentru a-i sări în ajutor gazdei sale. Acesta a luat un cuțit din bucătăria proprietarului și l-a înjunghiat pe tânărul de 28 de ani în partea dorsală dreapta, lovitură care i-a cauzat decesul”, a declarat Naghi, luni, într-o conferință de presă.

După ce l-a înjunghiat pe tânăr, musafirul, care era în stare de ebrietate, nu a mai așteptat Poliția, ci a plecat la locuința sa, de unde a fost ulterior ridicat de către polițiști și reținut pentru 24 de ore.

El urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru omor.

Cadavrul tânărului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele cu dezlegare la pește rămase până la Crăciun
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Trucul românesc care reduce cheltuielile de iarnă. „Am 21 de grade în casă și nu am dat drumul la căldură”
Mediafax
Alegeri Primăria București 2025. Capitala votează astăzi primarul general. S-au deschis secțiile de votare
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Prețuri „de colecție” la second-hand. De ce un obiect uzat costă mai mult decât unul nou?