Prima pagină » Economic » De ce cere Isărescu sprijinul analiștilor. „Dați-mi o mână de ajutor”

De ce cere Isărescu sprijinul analiștilor. „Dați-mi o mână de ajutor”

De ce cere Isărescu sprijinul analiștilor.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a cerut joi analiștilor financiar-bancari "o mână de ajutor", de a transmite mesaje populației și firmelor să acorde atenție mai mare dobânzilor bancare decât cursului valutar, întrucât acesta din urmă este stabil, aflându-se într-o "stare de normalitate".

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a amintit că Banca Centrală nu a adoptat niciodată o politică de free floating, prin care să lase cursul să fluctueze liber.

„Dați-mi o mână de ajutor să creăm o situație de normalitate, să nu se mai uite lumea la cursul de schimb, să se uite mai degrabă la dobândă. Hai să le transmitem românilor o stare de normalitate, asta e normal să se întâmple cu cursul, și cu variații mai mari, nu-i nimic rău. Noi am încercat să spunem că nu ne uităm la curs dacă el se plimbă așa, într-un interval de 3-4%, nu putem să insistăm, pentru că atunci plecam de la managed floating (fluctuație controlată a cursului – n.r.), ne ducem în altă direcție, în alte politici de curs. Mulțumesc pentru ajutor, sunt sigur că m-ați înțeles”, s-a adresat guvernatorul analiștilor, la seminarul „Economia românească între macrostabilitate și microtensiuni”, organizată de Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) la Banca Națională.

„Cu toate că, să vă dau o ironie a istorie, când mi-am susținut în perioada comunistă teza de doctorat, am pledat pentru free floating. Când am ajuns pe scaunul de guvernator, mi-a trecut, dar asta e altceva, face parte din istoria mea personală”, a spus Isărescu.

El a reiterat ideea că BNR nu stabilește cursul de schimb, ci calculează o medie între cursurile celor mai importante 10 bănci de pe piață, pe care o publică „din considerente statistice, vamale, chiar și mediatice”.

„Toată lumea spune cursul Băncii Naționale, nu spune nimeni cursul mediu al pieței valutare din România stabilit independent de Banca Națională, calculat din considerente statistice de BNR, nu e un lucru minor”, a punctat șeful BNR.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...