CONCERT GÂNDUL DE CRĂCIUN. Alexandru Tomescu: „Sper ca la un moment dat concertele organizate la București să rivalizeze cu cele de la Viena”

Publicat: 13/12/2014, 20:15

Pentru cei mai mulți dintre români, sărbătorile de iarnă sunt prilej de reuniune cu cei dragi, de depănat povești frumoase. De câțiva ani însă, o nouă „tradiție” prinde rădăcini în rândul publicului din țara noastră, pentru care, până nu demult, muzica ascultată de Crăciun echivala cu colindele. Spectacolele care nu includ în repertoriul lor piese cu trimitere directă la Nașterea Domnului, ci arii semnate de compozitori celebri, adună un public din ce în ce mai numeros în marile săli din țară.

Și Gândul organizează anul acesta un concert special de Crăciun, ce va aduce pe scena Ateneului Român câțiva dintre cei mai apreciați artiști ai momentului. Printre aceștia, violonistul Alexandru Tomescu, muzicianul care, din 2007, cântă pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

Deși spune că „e greu să faci o comparație directă” între România și alte țări care găzduiesc de mult timp spectacole dedicate Crăciunului sau Anului Nou, Tomescu admite că, treptat, evenimentele de acest fel au început să capete importanța cuvenită și la noi în țară.

„Muzica a însoțit întotdeauna momentele de sărbătoare, momentele de entuziasm și bucurie. Așa că este firesc să sărbătorim (și) prin muzică momentele noastre speciale”, a afirmat violonistul într-un interviu acordat gândul. „Sper ca la un moment dat concertele organizate la București de Anul Nou să rivalizeze la capitolul calitate și popularitate cu cele de la Viena”, a adăugat el.

FOTO: Mediafax (Diana Iurkiewicz)

Educarea gusturilor pentru muzica clasică pare să-și arate roadele în rândul spectatorilor români. O dovadă recentă a fost anunțul sosirii lui André Rieu în România, în anul 2015. La scurt timp după punerea în vânzare, 33.000 de bilete la cele trei spectacole programate de muzicianul olandez în Piața Constituției din București s-au epuizat. Așa se face că vineri, Rieu anunța și cea de-a patra reprezentație în țara noastră.

N-a fost tocmai o surpriză, apreciază Alexandru Tomescu, mai ales că mulți dintre fanii români ai lui Rieu au mers peste granițe pentru a-l putea vedea pe scenă.

„De mulți ani știam că André Rieu este tot mai dorit și mai așteptat și în România”, a explicat artistul. „Mulți dintre fanii săi mergeau în străinătate ca să îl asculte, așa că anetuziasmul cu ocazia primei sale serii de concerte este pe măsură. Cred că muzicieni ca André Rieu fac servicii importante muzicii clasice, educând și trezind interesul unor mase uriașe de oameni. Este, fără îndoială, o evoluție, care sper că nu se va opri aici. Publicul din România devine din ce în ce mai bine informat – are și Internetul rolul lui pozitiv aici -, mai cultivat și mai rafinat. Acesta este însă un proces în continuă desfășurare, trebuie să contribuim cu toții la el cu partea noastră, mai mare sau mai mică, ce ne revine”, a adăugat Tomescu.

Contribuie și el, și nu cu puțin. Câștigarea, în 2007, și, din nou, în 2013, a dreptului de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu 1702 a însemnat totodată începutul unui proiect care, nu doar că a adus publicului bucuria muzicii, dar a căpătat și un „rol social”. Este vorba despre „Turneul Stradivarius”, un eveniment anual al cărui succes a fost dublat de o serie de acțiuni caritabile: strângerea de fonduri pentru Asociația Nevăzătorilor din România (2009), protezarea copiilor hipoacuzici (2010), achiziția de echipamente medicale pentru spitalul de copii Marie Curie (2011), sprijinirea copiilor abandonați (2013) sau a Fundației Hope and Homes for Children România (2014), al carei Ambasador Alexandru Tomescu este încă din anul 2012.

Respectiva vioară, folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, este considerată a fi unul dintre cele mai bine conservate instrumente marca Stradivarius. Instrumentul a fost cumpărat în 1956 de statul român pentru violonistul Ion Voicu, la prețul de circa 70.000 de franci elvețieni. În 2007, instrumentul a fost evaluat la suma de 1,2 milioane de dolari și a fost inclus în catalogul „Antonio Stradivari”, tipărit într-o ediție limitată de 2000 de exemplare cu coperte de carton și alte 100 de copii legate cu piele, în care instrumentele apar fotografiate la scara 1/1. Denumirea originală a viorii este „Antonius Stradivarius Cremonensis Faciebat Anno 1702” și de la apariția sa a fost în custodia lui A. W. Lukens (New York), W.E. Hill & Sons, Charles F. Edler (Frankfurt), Hamma & Co. (Stuttgart), Henry Werro (Berna) și lui Ion Voicu.

„Ceea ce ne unește pe noi, pe toți cei pasionați de muzică, este dragostea pentru frumos”

Reprezentațiile lui Alexandru Tomescu în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii -Carnegie Hall (New York), Walt Disney Concert Hall (Los Angeles), Théâtre des Champs Elysées (Paris) și Concertgebouw (Amsterdam) – i-au adus nu doar aprecieri din partea specialiștilor, ci și aplauze la scenă deschisă.

Recent, Alexandru Tomescu a susținut un turneu de concerte peste Ocean, la Chicago, Washington și New York, celebrând astfel Ziua Națională a României. Nu înseamnă însă că doar diaspora s-a aflat în sală. Dimpotrivă chiar: „ Am avut marea bucurie să întâlnesc numeroși români la concerte și nu numai”, a povestit el. „Americanii înșiși au stat la coadă și s-au înscris pe listele de așteptare la Carnegie Hall, unde se epuizaseră biletele. Am întâlnit români aproape în orice colț al planetei, cât de inaccesibil sau de îndepărtat ar părea la prima vedere. Sigur că este foarte reconfortant să te simți din nou puțin «acasă». Dar în același timp, ceea ce ne unește pe noi, pe toți cei pasionați de muzică, este dragostea pentru frumos, pentru acele lumi nemaivăzute a căror cheie este muzica”, a adăugat violonistul.

FOTO: alexandrutomescu.com

Următorul concert pe care Alexandru Tomescu îl va susține, după cel de pe 15 decembrie, de la Ateneul Român, va fi, de asemenea, unul special. Evenimentul va fi dedicat aniversării a 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989.

Despre Alexandru Tomescu

Palmaresul lui Alexandru Tomescu numără peste 100 de premii naționale și nu mai puțin de 26 de distincții internaționale, la concursuri de prestigiu precum: Niccolo Paganini (Italia), Pablo Sarasate (Spania), Marguerite Long – Jacques Thibaud (Franța) și George Enescu (România).

De-a lungul a peste 20 de ani de activitate concertistică acordurile viorii tânărului român au răsunat în cele mai mari săli de concerte ale lumii, printre care Carnegie Hall (New York), Concertgebouw (Amsterdam), Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées (Paris) și Metropolitan Arts Center (Tokyo), alături de orchestre de prestigiu dirijate de dirijori celebri: Kurt Masur, Valery Gergiev și Christoph Eschenbach, printre alții.

Solist concertist al Orchestrei Naționale Radio, violonistul are o intensă activitate muzicală la nivel național, concertând pe scenele tuturor filarmonicilor din țară. În calitatea sa de președinte al fundației culturale „Remember Enescu”, Alexandru Tomescu este implicat în numeroase proiecte muzicale, în special organizarea concursului internațional de vioară „Remember Enescu”.

Pasionat în egală măsură de muzica de cameră, Alexandru Tomescu a evoluat mai întâi în Romanian Piano Trio (2005-2010), iar din 2011 este prim violonist al Cvartetului Ad Libitum, ansamblu cameral de prestigiu, cu o istorie de peste 25 de ani.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
A crezut că a BĂUT peste măsură și a ajuns la spital. Medicii, ȘOCAȚI de...
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Bărbat de 33 de ani, răpit din parcarea unui bloc din Capitală! Acesta a fost...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Avertismentul sumbru şi profetic al lui Macron pentru Europa, o regiune în pericol de moarte...
Erupție GIGANTICĂ pe Soare! Radiațiile AU AJUNS deja pe Pământ
DECIZIE DRASTICĂ pentru toți posesorii de mașini. Abia acum S-A AFLAT ce s-a întâmplat: A...
Surpriză la pompă, înainte de Paște. Prețurile carburanților
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
André-Marie Ampère, unul dintre fondatorii științei electromagnetismului clasic