Prima pagină » Știri » ANRP: Despăgubirile pentru bunurile din Cadrilater, Basarabia, Bucovina și Herța se plătesc în 5 ani

ANRP: Despăgubirile pentru bunurile din Cadrilater, Basarabia, Bucovina și Herța se plătesc în 5 ani

ANRP: Despăgubirile pentru bunurile din Cadrilater, Basarabia, Bucovina și Herța se plătesc în 5 ani
ANRP: Despăgubirile pentru bunurile din Cadrilater, Basarabia, Bucovina și Herța se plătesc în 5 ani

Noua procedură este prevăzută în Legea nr. 164/2014, publicată joi în Monitorul Oficial, privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, acte normative prin care se acordă despăgubiri cetățenilor români care au abandonat bunuri în Cadrilater, Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța.

Potrivit noii legi, plata despăgubirilor stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene/comisiei municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, respectiv prin ordin emis de șeful Cancelariei prim-ministrului sau decizia de plată emisă de ANRP, în temeiul Legii nr.9/1998, se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de cinci ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

Pentru fiecare tranșă, ANRP va emite un titlu de plată, iar Ministerul Finanțelor Publice va onora respectivul titlu de plată în cel mult 180 de zile de la emiterea acestuia. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie platită este mai mică de 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranșă.

Înainte de împărțirea în tranșe, prin decizie a președintelui ANRP, se va face o actualizare a sumei despăgubirilor cu inflația, pentru perioada de la emiterea deciziei de plată până la momentul intrării în vigoare a legii. De asemenea, se va face o actualizare a sumelor stabilite ca despăgubiri prin hotărâri judecătorești, de la momentul rămânerii hotărârii definitive și irevocabile până la data intrării în vigoare a legii.

Începând cu data intrării în vigoare a legii (18 decembrie 2014), orice procedură de executare silită cu privire la drepturile stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene/comisiei municipiului București, prin ordin emis de șeful Cancelariei prim-ministrului sau decizie de plată emisă de ANRP se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligațiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise de ANRP, se mai arată în comunicatul instituției.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Locuitorii unei țări vor primi 10.000 de dolari ca urmare a creșterii economice generate de Inteligența Artificială