Olguța Vasilescu, suspectată de plagiat. Universitatea București cere verificarea tezei de doctorat

Olguța Vasilescu, suspectată de plagiat. Universitatea București cere verificarea tezei de doctorat
Publicat: 19/12/2014, 16:44

Comisia de Etică a Universității București s-a autosesizat în cazul tezei de doctorat cu titlul „Contribuția lui Vilfredo Pareto la dezvoltarea sociologiei moderne”, susținută de Olguța Vasilescu în 2007, la Facultatea de Sociologie.

„Comisia a luat în discuție acest caz în 2013, dar nu a fost în măsură atunci, din motive obiective, să se pronunțe”, arată Universitatea București în sesizarea trimisă, în 18 decembrie, Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvolării Tehnologice și Inovării.

UPDATE: Olguța Vasilescu a precizat într-o conferință de presă că acuzațiile de plagiat sunt nefondate. „Există un program de detectare a plagiatului, cel după care toate instituțiile care vor să verifice un plagiat pot să-l acceseze și să dacă asta. Acesta se cheamă detectarepagiat .ro. Astăzi am foat informată de presă că lucrarea mea de doctorat ar fi plagiat. Este inutil să vă spun că sociologul nu a fost aproape deloc cercetat ]n România. Există puține studii despre el. Tocmai pentru că nu există materiale pe care să le citesc m-am înhămat la traducerea lui Vilfredo Pareto”, a spus primarul Craiovei.

Olguța Vasilescu a arătat de unde vine procentul de 7% din lucrare care ar fi plagiat. „ Această doamnă, despre care n-am auzit, s-ar putea să fie o somitate, dar la ce gafă a făcut, Cosina Ruginiș care spune că o parte din teza mea de doctorat este plagiat. Am accesat acest program și ce am constatat. Raport de originalitate 7% plagiat. Numai că acești 7% te duce la un link. Ce credeți că este acest link? Este rezumatul tezei mele de doctorat. Cei care v-ați dat doctoratul știti deja că după terminarea tezei de doctorat se face un rezumat, rezumatul este parte a lucrării respective, deci cu alte cuvinte cei 7% pe care doamna îi invocă că ar fi palgiat în lucrarea mea îmi aparțin tot mie”, a spus Olguța Vasilescu.

CITEȘTE AICI REACȚIA OLGUȚEI VASILESCU

Comisia a precizat că a atașat în solicitarea adresată Consiliului Național de Etică un referat de expertiză privind suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a Olguței Vasilescu.

„Referatul a fost realizat de către dna. conf. univ. dr. Cosmina Rughiniș, de la Facultatea de Sociologie. Referatul demonstrează existența mai multor pasaje neatribuite conform normelor academice de către autoarea tezei. Totodată, un capitol întreg, al 7-lea, este preluat integral de pe internet, fiind vorba de un text care nu are autor”, se mai arată în sesizarea semnată de președintele Comisiei de Etică a UB, prof. dr. Marian Popescu.

UB precizează că a fost sesizat Consiliul Național de Etică pentru a face verificări în acest caz întrucât, potrivit OUG 28/2011, doar CNE poate să examineze suspiciunile de abateri de la conduita științifică și de cercetare în cazul persoanelor cu funcții de demnitate publică.

Astfel, UB cere să fie examinată „suspiciunea de plagiat și alte derogări de la conduita științifică și de cercetare în cazul tezei de doctorat a doamnei Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova”.

Totodată, Comisia de Etică a Universității din București i-a transmis primarului Olguța Vasilescu o înștiințare că s-a autosesizat în cazul tezei sale de doctorat și că a solicitat CNE să facă verificări pentru suspiciunea de plagiat.

Olguța Vasilescu este primarul municipiului Craiova din iunie 2012, anterior ea fiind senator PSD.

Lia Olguța Vasilescu a absolvit Facultatea de Litere și Istorie a Universității din Craiova, specializarea Română-Italiană, în 1997, Colegiul Național de Apărare, în 2001, iar în 2007 a obținut doctoratul în sociologie la Universitatea din București. De asemenea, a avut burse de studii în Italia, Danemarca și Belgia, potrivit datelor de pe site-ul Primăriei Craiova.

Vasilescu a fost deputat de Dolj în mandatul 2000-2008, ulterior, până la preluarea funcției de primar al municipiului Craiova, fiind senator. Ea a fost lector asociat la Universitatea de Vest din Timișoara, în perioada 2009 – 2012.

Olguța Vasilescu a notat, în Curriculum Vitae, că a scris lucrările științifice „Cultura – factor de securitate națională” și „Vilfredo Pareto și contribuția la dezvoltarea sociologiei moderne” și a tradus din italiană în română „Tratatul de sociologie generală”, de Vilfredo Pareto.

Primarul Craiovei a fost în PRM din 1991 până în 2008, când a trecut la PSD, fiind până în 2013 vicepreședinte PSD Dolj și ulterior președintele Organizației Municipale PSD Craiova.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Astăzi se împlinesc 79 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva...