Prima pagină » Magazin » Ce a primit un funcționar public de la un coleg. „Secret Santa mi-a distrus cariera profesională de 37 de ani”

Ce a primit un funcționar public de la un coleg. „Secret Santa mi-a distrus cariera profesională de 37 de ani”

Fostul funcționar public Ngoc Luan Ho Trieu mărturisește că un cadou anonim primit de la un coleg de Secret Santa i-a distrus cariera profesională, în urmă cu doi ani.

Ngoc, care lucra ca economist pentru Departamentul Australian de Finanțe, spune că s-a simțit umilit după ce a primit un ren din plastic, care în loc de excremente scotea pe fund batoane de ciocolată. Bărbatul povestește că darul a fost desfăcut în fața celor 40 de colegi ai săi și i-a ruinat cariera profesională de 37 de ani. Alături de cadou, anonimul a atașat un mesaj în care preciza că acela este „kitul de modelare al lui Luan”.

„Îmi aduc aminte cum au râs toți de mine și eu am ieșit din sală”, spune fostul funcționar, potrivit Daily Mail Australia. „Cel mai mult m-am temut ca nu cumva anonimul să fi fost un șef de al meu și umilința ar fi devenit mai mare”, explică bărbatul, precizând că orice scuză din partea autorului glumei ar fi tardivă.

Actualmente, Ngoc nu lucrează și nu știe dacă își va găsi un loc de muncă în viitorul apropiat. El susține că nu poate depăși momentul trist de Secret Santa și speră ca alți oameni să fie atenți atunci când oferă un cadou cu ocazia Crăciunului, pentru a nu transforma o glumă nevinovată într-o umilință publică. 

foto: Ngoc Luan Ho Trieu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Horoscop vineri, 3 iulie. Săgetătorii au planuri mari la locul de muncă, iar Leii au probleme de sănătate
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos