Prima pagină » Știri politice » Metoda Zgonea. Cum să numeri 200 de voturi în câteva secunde la dezbaterea bugetului de stat

Metoda Zgonea. Cum să numeri 200 de voturi în câteva secunde la dezbaterea bugetului de stat

Zgonea numără aproape 200 de voturi în câteva secunde. "Interesul" cu care parlamentarii au dezbătut bugetul de stat

Deși au petrecut un număr mare de ore dezbătând bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale pe 2015, deputații și senatorii au discutat și au respins, ca pe bandă rulantă, aproape toate amendamentele depuse.

Deși unele solicitări din partea opoziției au primit avize favorabile la comisiile de specialitate, acestea au picat, ulterior, la comisiile de buget-finanțe. Cu toate acestea, amendamentele respinse au putut fi susținute, din nou, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.

Nici aici însă nu au avut prea mult câștig de cauză. Probabil pentru a termina mai repede dezbaterile, președintele Camerei, Valeriu Zgonea număra voturile celor prezenți cu o viteză uluitoare. În doar câteva secunde, liderii deputaților reușeau să numere aproape 200 de voturi, după cum se poate observa în înregistrarea video de mai jos, respingând toate amendamentele opoziției.

Sursă: Gândul

În plus, nici deputații și senatorii aflați în plen nu s-au arătat foarte interesați de dezbaterile pe buget. În timp ce unii făcuseră grupuri și discutau, alții au stat pe Facebook sau chiar s-au jucat.

Radu Zlati, deputat PNL// Mediafax Foto// Octav Ganea

Bugetul pe 2015 a ajuns în Parlament marți, 16 decembrie, când a fost dezbătut în comisiile de specialitate. Joi s-a trecut la dezbaterile în comisiile de buget-finanțe, iar vineri proiectul de lege privind bugetul a intrat în plen, când au și finalizat adoptarea pe articole a bugetului de stat. Sâmbătă, deputații și senatorii au adoptat pe articole, în doar câteva ore, bugetul asigurărilor sociale, iar duminică dimineață, de la ora 10:00, se va da votul final pe ambele proiecte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan promite creșteri de pensii și salarii în 2027. Condiția pusă de premierul desemnat: „Cât ne permitem”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Valentinei. Motivul ireal pentru care Vlad, iubitul ei, ar fi ucis-o
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Nicușor Dan, pus într-o poziție de șah după reținerea lui Georgescu. De ce dizovarea Parlamentului ar fi o mișcare greșită, dacă Mureșan ar fi respins
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Monica Gabor, de nerecunoscut la 39 de ani. Unde s-a angajat, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA
Ce se întâmplă doctore
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Una din nouă păsări migratoare este amenințată cu dispariția
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii