Prima pagină » Știri externe » AFP: Cei 25 de ani de la Revoluția română au un gust amar la Zimnicea

AFP: Cei 25 de ani de la Revoluția română au un gust amar la Zimnicea

AFP: Cei 25 de ani de la Revoluția română au un gust amar la Zimnicea
Falimente industriale, sărăcie și corupție este destinul Zimnicei, un mic port la Dunăre care simbolizează istoria României de la căderea, în urmă cu un sfert de secol, a dictatorului Nicolae Ceaușescu, comentează AFP.

Țara cea mai săracă din Uniunea Europeană (UE) după Bulgaria își amintește și comemorează, de la jumătatea lui decembrie, răsturnarea regimului totalitar al lui Ceaușescu, executat în ziua de Crăciun, în 1989. Aproximativ 1.000 de români au fost uciși în această revoluție.

La Zimnicea, un oraș din sudul țării cu 15.000 de suflete, locuitorii cu care AFP a stat de vorbă nu pot să se împiedice, în pofida brutalității regimului, să afime că regretă traiul dinainte. „În timpul comunismului toată lumea avea un loc de muncă” este fraza care revine ca un laitmotiv.

Din balconul primăriei, care domină principala piață din oraș, primarul social-democrat Petrică Pârvu arată clădirile publice, în prezent închise, care erau odinioară mândria Zimnicei.

Bărbatul, în vârstă de aproximaiv 60 de ani, evocă plin de nostalgie uzinele construite în comunism, în care munceau peste 8.000 de oameni.

„După 1990 a început marea dramă națională, cu toți acești salariați trimiși în șomaj și închiderea uzinelor”, povestește el pentru AFP. În prezent, doar 3.500 de persoane au un loc de muncă în oraș.

„Toată zona industrială a fost distrusă. Uzinele de țevi și zahăr…”, își exprimă regretul Viorica Ghicea, o pensionară în vârstă de 69 de ani. „Înainte de 1989, oamenii își primeau salariul la 15 zile, elevii aveau manuale gratuite”, își amintește ea.

La fel ca alte orașe românești, Zimnicea a fost victima „unei dezvoltări aberante” înainte de 1989, subliniază economista Otilia Nuțu. Dependente de susținerea statului, întreprinderile „erau sortite falimentului” după prăbușirea comunismului, declară ea pentru AFP.

Capitalism în stil românesc

În prezent, soarta orașului se află mai mult sau mai puțin în mâna unei singure persoane, Ioan Niculae, cel mai bogat om din România, un miliardar în euro originar din Zimnicea.

Sigla conglomeratului său agroindustrial – InterAgro – este omniprezentă pe străzi. Numeroase familii au un membru printre salariații acestuia, marea majoritate plătiți cu salariul minim, adică aproximativ 200 de euro de lună.

Nașul fiicei primarului, magnatul a cumpărat, în condiții netransparente și la sume derizorii potrivit criticilor săi, două dintre fostele uzine din oraș. Una a fost închisă, cealaltă funcționează la minimum, însă pe terenurile pe care le deține au fost ridicate alte afaceri mai rentabile.

„Da, orașul depinde în mare parte de domnul Nicolae”, recunoaște Pârvu, „dar este un lucru bun, pentru că grupul său plătește impozite și taxe”.

Evoluția patronului InterAgro ilustreaz㠄«originalitatea» capitalismului românesc, bazat pe ajutoare de la stat”, apreciază Nuțu, dar „este anormal ca cel mai bogat om din țară să primească subvenții”.

Industriașul se află în vizorul justiției, după ce parchetul a deschis o anchetă pentru spălare de bani. Eventuala sa condamnare va produce un adevărat seism la Zimnicea.

Istoria orașului a fost în mod bizar marcată de un seism real, marele cutremur din 1977, care s-a soldat cu peste 1.500 în țară. „Devastată”, potrivit informațiilor vremii, Zimnicea a beneficiat de un vast program de reconstrucție a centrului orașului care nu a fost finalizat niciodată.

În realitate, o mare parte a distrugerilor a fost opera prim-secretarului local al partidului. Potrivit unor informații dezvăluite după 1989, acesta a exagerat amploarea pagubelor. Atunci când Nicolae Ceaușescu a decis să facă o vizită la fața locului, oficialul a trimis rapid buldozere să demoleze case care scăpaseră de cutremur, în centrul orașului, înainte de sosirea acestuia.

O casnică, Mariana, locuiește împreună cu soțul și fii lor într-una dintre clădirile neterminate din centru. Ei nu au apă caldă și se încălzesc cu lemne, la o sobă improvizată.

„Viața este grea, dar alte familii sunt și mai sărace”, spune ea, ducând la gunoi câteva petice pe care soțul ei le-a adunat de pe stradă „sperând să folosească la ceva”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic