Prima pagină » Magazin » Planeta Venus ar fi putut găzdui viața în trecut, potrivit unor simulări

Planeta Venus ar fi putut găzdui viața în trecut, potrivit unor simulări

Planeta Venus ar fi putut găzdui viața în trecut, potrivit unor simulări
Planeta Venus ar fi putut găzdui viața în trecut, potrivit unor simulări

Venus, o planetă considerată geamăna Terrei, este în prezent un mediu sterp, cu o atmosferă foarte densă, cu ploi acide și temperaturi ce ating 480 de grade Celsius.

Oamenii de știință cred că această planetă ar fi putut avea, în trecut, destul de multă apă în atmosfera sa pentru a acoperi întreaga suprafață cu un ocean cu adâncimea de 25 de metri.

Potrivit noului studiu, deși temperatura ar fi fost prea mare pentru ca apa din atmosferă să poată cădea la sol sub formă de ploaie, Venus ar fi avut un uriaș ocean de dioxid de carbon în stare supercritică, despre care s-a dovedit de curând că ar putea găzdui viața.

„În prezent, atmosfera lui Venus este constituită în cea mai mare parte din dioxid de carbon, adică 96,5% din volumul atmosferei”, a declarat, pentru Space.com, fizicianul Dima Bolmatov de la Universitatea Cornell.

Dioxidul de carbon în stare supercritică este creat atunci când lichidele și gazele ating anumite valori de temperatură și presiune, dând naștere unui fluid care prezintă caracteristicile atât ale unui lichid, cât și ale unui gaz.

Oamenii de știință credeau anterior că proprietățile fizice ale fluidelor în stare supercritică se schimbă încet în funcție de presiune și temperatură, dar simulările computerizate realizate de profesorul Bolmatov au arătat că nu se întâmplă așa.

Presiunea atmosferică uriașă de pe Venus, în urmă cu foarte mult timp, ar fi putut face ca dioxidul de carbon să arate ca bulele de săpun sau ca „o bulă de gaz acoperită de un strat gros de lichid”, după cum a descris fenomenul profesorul Bolmatov.

„Astfel, devine plauzibil că proprietățile geologice ale lui Venus – precum canioanele, presupusele albii și câmpii – sunt amprente ale unei prezențe foarte aproape de sol a dioxidului de carbon în formă supercritică”, a spus Dima Bolmatov.

Descoperirea vine după un studiu publicat în luna noiembrie, care a arătat că viața poate exista pe planete care conțin dioxid de carbon în stare supercritică.

Profesorul Dirk Schulze-Makuch de la Universitatea Washington a comparat enzimele conținute în dioxid de carbon și apă și a descoperit că acestea erau mult mai stabile în dioxidul de carbon în stare supercritică.

Această stare a dioxidului de carbon face ca enzimele să fie mult mai selective față de moleculele de care se leagă, fapt ce duce la apariția a mai puține reacții chimice secundare.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că anumite bacterii tolerează foarte bine dioxidul de carbon în stare supercritică.

Studii anterioare au arătat că microbii pot supraviețui în medii pline de dioxid de carbon, situate în adâncimile oceanului planetar al Terrei – o zonă unde acest fluid poate atinge starea supercritică.

În cazul în care Venus a avut într-adevăr oceane de dioxid de carbon în stare supercritică, planeta ar putea avea acum rămășițe ale unor forme de viață.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!