Prima pagină » Știri externe » Baza militară irakiană Al-Asad, vizată în mod frecvent de atacuri ale organizației Stat Islamic

Baza militară irakiană Al-Asad, vizată în mod frecvent de atacuri ale organizației Stat Islamic

Baza militară irakiană Al-Asad, vizată în mod frecvent de atacuri ale organizației Stat Islamic
Baza militară irakiană Al-Asad din provincia Al-Anbar (vest), unde sunt mobilizați consilieri militari americani, este atacată în mod frecvent cu tiruri de mortier de către organizația Stat Islamic (SI), a anunțat luni Pentagonul, relatează AFP.

Aceste tiruri, care au început „de câteva săptămâni”, nu s-au soldat cu răniți în rândul celor 320 de militari americani mobilizați la această bază, a precizat aceeași sursă.

Această situație arată riscul la care sunt supuse trupele americane în Irak odată cu revenirea la fața locului a sute de consilieri militari însărcinați cu instruirea trupelor irakiene pentru a lupta împotriva SI.

Activitățile de instruire vizează transmiterea unor „cunoștințe elementare”, potrivit șefilor militari americani, precum coordonarea atacurilor aeriene.

Potrivit colonelului Steven Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului, baza Al-Asad „face, în mod frecvent, obiectul unor tiruri de hărțuire”.

Aceste tiruri de mortier au fost „în general ineficiente”, a declarat purtătorul de cuvânt.

„Niciun militar american (…) nu a fost atins, în niciun fel”, a adăugat el.

Aproximativ 2.140 de militari americani au fost mobilizați până în prezent în Irak.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Consultările la Cotroceni pentru noul Guvern. Delegația USR discută cu Nicușor Dan, după PSD, AUR și PNL
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Gestul care a atras atenția și admirația fanilor: cum o prezintă Nicu Grigore pe fiica Bellei Santiago
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Cine sunt, de fapt, japonezii? O descoperire genetică majoră rescrie istoria