Prima pagină » Economic » O companie de asigurări s-a retras de pe segmentul RCA

O companie de asigurări s-a retras de pe segmentul RCA

O companie de asigurări s-a retras de pe segmentul RCA
ABC Asigurari s-a retras de pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) începând cu 1 ianuarie, decizia fiind motivată de lipsa perspectivelor realizarii de profit din subscrierea riscurilor asociate polițelor de acest tip, a anunțat compania.

„Informăm că această măsură este inițiativa societății, fiind determinată strict de opțiunea conducerii acestui asigurător de a dezvolta activitatea viitoare pe alte linii de asigurare care oferă în mai mare măsură perspectiva realizării de profit”, se arată într-un comunicat al ABC Asigurări.

Pe segmentul polițelor RCA activează zece companii, și anume Allianz-Țiriac Asigurări, Asirom, Astra, Carpatica Asig, City Insurance, Euroins România, Generali România, Groupama, Omniasig și Uniqa, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

„Condițiile socio-economice concrete în care se desfășoară activitatea pe RCA, scăderea puterii de cumpărare, creșterea prețurilor reparațiilor, creșterea accelerată și lipsa de predictibilitate a despăgubirilor pentru vătămări corporale și deces, înăsprirea condițiilor de reasigurare pentru produsul RCA sunt factori reali care arată că acest produs nu poate fi considerat dezirabil pe viitor”, se mai spune în comunicat.

Conducereea ABC Asigurări spune că motivele care au stat la baza deciziei sunt multiple și vizează menținerea stabilității financiare și creșterea randamentului investiției acționariatului în vederea obținerii de profit.

„S-a examinat din această perspectivă aportul pe care produsul RCA l-ar fi putut aduce pentru împlinirea acestui deziderat firesc oricărui actionar și s-a concluzionat că acest produs prin factorii reali analizați nu conferă circumstanțele că va fi un produs profitabil în viitor”, se arată în comunicat.

În același timp, asigurătorul se va concentra pe celalalte linii de business din clasele de asigurări generale.

În primele nouă luni ale anului precedent, ABC Asigurari a raportat subscrieri de 5,5 milioane lei pe RCA, în scădere cu 1,4 milioane lei față de perioada similara din 2013.

Ponderea RCA în portofoliul companiei se apropie de o treime.

„Retragerea nu va genera consecințe negative cu privire la respectarea drepturilor persoanelor păgubite, societatea având în continuare întreaga capacitate pentru îndeplinirea obligațiilor asumate. Societatea deține un program de reasigurare de închidere pe produsul RCA, deține contracte de colaborare și parteneriat cu societăți independente specializate în lichidare de daune și are capacitatea financiară necesară pentru a face în continuare plăți de despăgubiri, cu respectarea integrală a termenelor și condițiilor impuse prin dispozițiile legale în vigoare”, se mai spune în comunicat.

Subscrierile din polițe de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie au crescut cu 11% în primele 9 luni ale anului 2014, la 1,94 miliarde de lei, pe fondul avansului primei medii cu 3%, la 515 lei, și al numărului de contracte cu 4%, la 5,37 milioane, a anunțat ASF.

Înființată în 1997, ABC Asigurări practică numai asigurări generale.

În 2013, societatea a consemnat pierderi de 262.950 lei, de la un profit net de 48.879 lei în urmă cu un an.

Societatea este controlată de Hidroconstrucția, care deține un pachet de acțiuni reprezentând 56,11% din capitalul social, ân cuantum de 16,76 milioane de lei la 31 decembrie 2013.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Doi frați de 17 și 19 ani s-au înecat la Olimp, sub privirile surorii lor. Ce fotografie i-au trimis mamei cu 30 de minute înainte
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Mediafax își continuă extinderea internațională și lansează Mediafax Italia, platforma de știri dedicată comunității românești din Italia