Prima pagină » Știri politice » Elena Udrea îi atacă pe „turnătorii” din dosarul Microsoft. „Este grav că s-a ajuns să fii liber dacă spui orice despre oricine”

Elena Udrea îi atacă pe „turnătorii” din dosarul Microsoft. „Este grav că s-a ajuns să fii liber dacă spui orice despre oricine”

Elena Udrea îi atacă pe
Elena Udrea acuză "turnătorii" din dosarul Microsoft. Dorin Cocoș și Gheorghe Ștefan, arestați în continuare. "Care va fi mai iute la turnat dintre cei doi ca să plece și el acasă?"

După eliberarea a doi inculpați în dosarul Microsoft, respectiv Dumitru Nicolae (Niro) și Gabriel Sandu, șefa PMP face noi acuzații, în încercarea de a-i lua apărarea, voalat, fostului său soț, Dorin Cocoș. Concret, fostul ministrul al Comunicațiilor, Gabriel Sandu, le-ar fi spus procurorilor ca a finanțat PDL cu aproximativ 300.000 de euro, bani înmânați direct către președintele democrat-liberal de atunci, Emil Boc. În plus, tot Sandu ar fi spus că banii dați ca mită ar fi ajuns și la Adriean Videanu, Radu Berceanu și Roberta Anastase.

În replică, Elena Udrea a spus că nu va comenta eliberarea celor doi, însă apreciază ca gravă situația în care eliberarea unor inculpați este condiționată de măturiile lor.

„Este grav că s-a ajuns să fii liber dacă spui orice despre oricine, sau despre cine trebuie, adică dacă faci acuzații la adresa cuiva, chiar nedovedite”, a scris Udrea, pe pagina ei de Facebook.

Mai mult, șefa PMP a precizat că declarația lui Gabriel Sandu a fost trunchiată și că presa nu a publicat toate acuzațiile.

„Cred că ar fi interesant și să vedem toată declarația data de Gabi Sandu. Înțeleg că a formulat acuzații, care nu au apărut, la adresa reprezentanților unor instituții, care, dacă ar fi într-adevăr pomenite, s-ar cutremura profund țara și s-ar duce pe apa sâmbetei ideea de anticorupție!”, a mai scris ea.

În plus, Elena Udrea acuză „o tăcere ciudată” după dezvăluirile făcute de Gabriel Sandu, cu atât mai mult cu cât ea a fost criticată constant deși susține că nu are nicio implicare în acest dosar.

„Mă surprind însă câteva lucruri în acest moment: tăcerea presei care urlă din toți rărunchii în fiecare zi despre gravitatea faptelor din dosar și, împotriva lui Dorin Cocoș, având astfel pretext să mă atace pe mine. Acum, deși declarația lui Gabriel Sandu răscolește tot sistemul și acuză nume mari precum Vasile Blaga, Roberta Anastase, Adriean Videanu, Radu Berceanu etc. este liniște, pe nimeni nu interesează să discute. A nu se înțelege că eu îi consider vinovați de ceva. Dar pe mine m-au tocat zi de zi fără să am vreo implicare, în timp ce în cazul celor acuzați de martori este o tăcere ciudată”, a adăugat șefa PMP.

În concluzie, Elena Udrea a arătat și înspre premierul Victor Ponta, Ecaterina Andronescu și Dan Nica, ultimii dintre ei fiind în libertate.

„Apoi, dintr-un dosar prezentat la lansarea lui ca cel mai mare corupție din România, care cuprindea presupuse șpăgi între 60 și 100 milioane de euro, din fapte de pe parcursul a 14 ani, trei guverne, toate partidele politice, 9 miniștri implicați, zeci de oameni de afaceri și funcționari ai statului român, au rămas doar doi vinovați, arestați preventiv chiar, Dorin Cocoș și Gheorghe Ștefan! În rest, toată lumea este bine, liberă să își petreacă vacanțele la soare ori să facă ce poftește, să fie Prim Ministru, cazul lui Victor Ponta, să fie europarlamentar, cazul Dan Nica, să fie senator, cazul Ecaterinei Andronescu etc. Care va fi mai iute la turnat dintre cei doi ca să plece și el acasă? Tragic comic ar fi să scrie fiecare împotriva celuilalt, să pună justiția în dificultate”, a încheiat Udrea.

Fostul ministrul Gabriel Sandu și omul de afaceri Nicolae Dumitru „Niro”, urmăriți penal în dosarul Microsoft, au părăsit, duminică seară, centrul de detenție al Poliției Capitalei, urmare a faptului că nu a fost contestată decizia instanței de înlocuire a arestului preventiv cu cel la domiciliu.

În cazul celor doi, instanța supremă a hotărât, vineri, înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu, în timp ce pentru Dorin Cocoș și Gheorghe Ștefan, urmăriți penal în același dosar, s-a dispus menținerea în detenție.

Decizia nu a fost una definitivă, însă, nefiind contestată în termenul legal de 48 de ore nici de Sandu și Dumitru, nici de procurorii anticorupție, cei doi au ieșit duminică din arest preventiv și vor face arest la domiciliu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce nume nou intenționează Donald Trump să-i dea Strâmtorii Ormuz?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!