Prima pagină » Știri externe » Ce probleme i-ar putea crea Alexis Tsipras cancelarului Angela Merkel

Ce probleme i-ar putea crea Alexis Tsipras cancelarului Angela Merkel

Ce probleme i-ar putea crea Alexis Tsipras cancelarului Angela Merkel
Germania era îngrijorată luni de victoria partidului radical de stânga Syriza în Grecia, care ar putea pune în pericol politica europeană de reforme structurale și de rigoare bugetară susținută de cancelarul german Angela Merkel, relatează AFP.

„Grecii au dreptul de a alege pe cine vor. Noi avem dreptul de a înceta să le mai finanțăm datoriile”, a avertizat vicepreședintele grupului conservator (CDU) al lui Merkel în Bundestag, Hans-Peter Friedrich, citat de cotidianul Bild.

Enumerând cerințele Syriza, de la „oprirea reformelor în Grecia” până la obținerea „de noi ajutoare”, sau o despăgubire din partea Berlinului „pentru cel de-al Doilea Război Mondial”, Bild îl critică pe liderul său „periculos”, Alexis Tsipras.

„Zona euro nu este un tripou, în care fiecare poate să joace cum vrea (…). Un acord este un acord!”, scrie Bild, amintind că „Europa și-a respectat” angajamentele din 2010 acordând „peste 200 de miliarde de euro” Greciei.

Guvernul german nu reacționase duminică seara, dar directorul Bundesbank, Jens Weidmann, sfătuia Syriza să nu facă „promisiuni iluzorii” concetățenilor săi și să se angajeze să rezolve „problemele structurale” ale țării.

„Grecia a făcut progrese pe calea reformelor. Ar fi catastrofal să se oprească la jumătatea drumului”, afirma la rândul său Markus Kerber, șeful Federației germane din industrie (BDI).

Situația este delicată pentru Berlin, „care aștepta cu siguranță un alt rezultat”, dar nu poate „împinge Grecia în prăpastie”, apreciază Julian Rappold, cercetător la Institutul german de politică externă (DGAP) din Berlin.

„Merkel vede în mod natural riscul unei schimbări la scară europeană”, continuă el, evocând „semnalul” oferit de Syriza „altor partide populiste, ca Podemos din Spania”, care ar putea contesta politicile de rigoare.

Partidul radical de stânga din Germania, Die Linke, făcea apel la „o primăvară roșie europeană”, potrivit președintei sale Katja Kipping, în timp ce sindicatul german Verdi schița un „program de investiții” pentru a reconstrui Grecia.

– Tsipras, reformator neașteptat –

Scrutinul din Grecia intervine într-un context deja tumultuos pentru Germania, în condițiile în care „noua axă franco-italiană a militat cu ardoare anul trecut pentru o creștere economică mai mare în Europa și o reducere a Pactului de stabilitate”, amintește Rappold.

Constrâns să se „arate conciliant”, Berlinul va trebui să traseze limita subține dintre subiectele care sunt negociabile și cele care nu sunt. O nouă „reducere a datoriei” în favoarea Atenei nu este pentru moment luată în considerare, apreciază cercetătorul.

Adesea nuanțată, cu excepția cotidianului Bild, presa germană cerea să i se ofere o șansă lui Alexis Tsipras, subliniind contrastul între încrederea de care beneficiază el și lipsa de apreciere din jurul partidelor din Grecia.

Chiar și cotidianul conservator Die Welt refuza să creadă în scenariul catastrofal al unui „naufragiu al zonei euro”, apreciind că urgența situației financiare elene va face din liderul Syriza un „reformator neașteptat”.

Der Spiegel îl consideră la rândul său pe Tsipras „suficient de inteligent” pentru a „căuta o soluție negociată” cu creditorii Greciei, deși principiile unei restructurări a datoriei – nivelul dobânzilor, scadența – rămân neclare.

Scenariul unei ieșiri a Greciei din zona euro nu este deloc luat în serios de comentatori. La Berlin, mai multe persoane intervievate pe stradă considerau că un asemenea rezultat ar fi „foarte rău pentru toată Europa”.

„Pentru Germania, este foarte important ca Grecia să rămână în euro”, insista Lorenz, în vârstă de 19 ani, angajat în mediul cultural. La fel crede și Gerd, un pensionar în vârstă de 64 de ani, care exclude însă o „ștergere totală a datoriei” elene și consideră că Grecia trebuie „de asemenea să facă ceva pentru ea însăși”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EFECTUL austerității oarbe – România începe SĂ PIARDĂ viteză de convergență economică
Digi24
Ce va face PNL la propunerea de suspendare a lui Nicușor Dan. Răspunsul lui Ilie Bolojan
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
VESTE BUNĂ! Elevii care întârzie la BAC la Matematică sau Istorie din cauza furtunilor pot susține examenul la ora 13:00
Click
Ce diferență de vârstă este între Paula Chirilă și Dan Giuvelic: „L-am întrebat câți ani are și am zis aoleu”
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, imagini spectaculoase din vacanța în Grecia. Prezentatoarea a cucerit fanii cu apariția în costum de baie
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Starea de criză la pompă A EXPIRAT de astăzi. Cât costă ACUM litrul de motorină în România?
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit urme de viață străveche într-un loc în care nimeni nu se aștepta