Prima pagină » Magazin » Fiica lui Whitney Houston, găsită fără semne vitale în cadă

Fiica lui Whitney Houston, găsită fără semne vitale în cadă

Fiica lui Whitney Houston, găsită fără semne vitale în cadă
Fiica lui Whitney Houston, spitalizată, după ce a fost găsită în stare de inconstiență

Informația a fost confirmată de Poliția din Roswell, aflat în apropiere de Atlanta.

Nick Gordon, soțul lui Bobbi Kristina Brown, și un prieten au informat poliția și au încercat să o resusciteze.

Bobbi Kristina Brown „nu mai respira”, atunci când soțul ei și un prieten au descoperit-o în jurul orei locale 10.25, a precizat Lisa Holland, purtătoarea de cuvânt a poliției locale.

„Ei au sunat la 911, au început manevrele de resuscitare, iar poliția a fost prima care a ajuns la fața locului”, a adăugat Lisa Holland. „Polițiștii au continuat manevrele de resuscitare până la sosirea ambulanței”, a completat aceasta.

Bobbi Kristina Brown a fost apoi transportată de urgență la spitalul North Fulton din Roswell, unde a reînceput să respire, a precizat Lisa Holland.

Poliția, care continuă să ancheteze acest caz, spune că respirația tinerei a fost stabilizată, precizează The Hollywood Reporter.

În urmă cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cântăreață americană Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.

Autopsia a dezvăluit faptul că artista s-a înecat în cadă, „în apă extrem de fierbinte”, care avea o adâncime de doar 30 de centimetri. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreței a reprezentat o „moarte accidentală prin înecare”, iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat „o maladie cardiacă și consumul de cocaină”.

Bobbi Kristina Brown este singurul copil al celebrei cântărețe. Ea s-a născut în 1993, în timpul căsătoriei lui Whitney Houston cu rapperul Bobby Brown, de care artista a divorțat în 2007.

Bobbi Kristina a devenit cunoscută publicului american la jumătatea anilor 2000 grație reality show-ului „Being Bobby Brown”, în care a apărut adeseori alături de părinții ei.

Whitney Houston și fiica ei au cântat împreună la televiziunea națională americană în 2009. Cu acea ocazie, ele au interpretat împreună piesa „My Love Is Your Love”, în Central Park din New York, într-o ediție specială a emisiunii „Good Morning America”, difuzată de postul ABC.

Bobbi Kristina era foarte apropiată de mama ei, iar decesul acesteia a reprezentat o veritabilă tragedie pentru ea.

La doar câteva zile după decesul cântăreței, Bobbi Kristina – care avea pe atunci vârsta de 18 ani – a fost transportată de urgență la Cedars-Sinai Medical Center, întrucât „se simțea copleșită”, a precizat un prieten de familie, Kim Burrell.

În 2012, Bobbi Kristina a fost acuzată în presa americană că ar consuma substanțe ilegale, după aparițiile sale controversate în câteva episoade ale reality show-ului „The Houstons: On Our Own”, produs și difuzat de postul de televiziune Lifetime, care a prezentat viața familiei Houston după decesul celebrei cântărețe.

Una dintre controversele generate de acest reality show a vizat relația lui Bobbi Kristina cu Nick Gordon, un tânăr sărac care locuia în reședința cântăreței Whitney Houston și cu fiica ei, de când acesta avea vârsta de 12 ani.

La doar câteva luni după aceea, Bobbi Kristina și Nick Gordon au anunțat că s-au logodit.

În ianuarie 2014, Bobbi Kristina a publicat pe contul ei de Twitter o fotografie cu două verighete, alături de un mesaj – „Tineri căsătoriți. Sunt atât de îndrăgostită” -, confirmând astfel căsătoria ei cu Nick Gordon.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SUA și Israel au lansat atacuri asupra Iranului. Liderul suprem Ali Khamenei a fost ucis
Digi24
Cine i-ar putea lua locul ayatollahului Ali Khamenei, dacă ar fi ucis în atacurile israeliene
Cancan.ro
Cum arată acum Nadia Dănciulescu, la 14 ani după ce a fost transformată complet în Frumusețe pe Muchie de Cuțit de la Pro TV
Prosport.ro
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Adevarul
„Nu exclud un război cu China”. Un propagandist al Kremlinului critică lipsa tehnologică a armatei ruse: „Ucraina ne-a depășit la drone și la comunicații militare”
Mediafax
Coloană de fum observată în Dubai, după ce Emiratele spun că au interceptat rachete iraniene
Click
Salată de post cu năut: rețeta măicuțelor de la Mănăstirea Nera care îți potolește foamea și hrănește sufletul
Digi24
VIDEO „Am pierdut două apartamente”. Tot mai multe orașe din România declară război păcănelelor. Ce spun dependenții de jocuri de noroc
Cancan.ro
Pensiile cresc cu 180 lei pe lună, pentru acești pensionari din România, de la 1 ianuarie 2027
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 53 de ani! Imagini rare cu prezentatoarea Stirilor ProTV
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Video cu momentul dramatic în care un tramvai plin cu pasageri deraiază în Milano: 2 morți, 54 de răniți
Descopera.ro
De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Sângele centenarilor oferă indicii despre mecanismele longevității