Prima pagină » Știri » Dosarul devalizării FNI, al lui Sorin Ovidiu Vîntu, repus pe rolul Tribunalului București. Se discută schimbarea încadrării

Dosarul devalizării FNI, al lui Sorin Ovidiu Vîntu, repus pe rolul Tribunalului București. Se discută schimbarea încadrării

Dosarul devalizării FNI, al lui Sorin Ovidiu Vîntu, repus pe rolul Tribunalului București. Se discută schimbarea încadrării
Dosarul devalizării FNI, al lui Sorin Ovidiu Vîntu, repus pe rolul Tribunalului București. Se discută schimbarea încadrării

Instanța a dispus citarea părților la un nou termen, în 9 februarie, după ce la termenul anterior stabilise că va pronunța o sentință în acest caz.

În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu se află în libertate, după ce, în 19 noiembrie 2014, Tribunalul Ilfov a decis liberarea sa condiționată, el având două condamnări, în dosarele privind șantajarea lui Sebastian Ghiță și, respectiv, favorizarea lui Nicolae Popa.

În dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții (FNI), Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spălare de bani și instigare la delapidare.

Cercetările au avut ca punct de plecare ancheta organele judiciare în dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul Național de Investiții (FNI), Banca Agricolă (BA), Banca de Investiții și Dezvoltare – BID și Banca Română de Scont, așa cum au fost completate după infirmare, preciza Parchetul instanței supreme într-un comunicat de presă remis agenției MEDIAFAX.

„În urma analizei asupra actelor de urmărire penală efectuate, parte dintre ele finalizate prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive, s-au stabilit punctele de convergență, care se situează pe următoarele paliere: activitățile ilicite au fost derulate prin intermediul societăților comerciale membre ale Grupului «Gelsor» (Gelsor SA, SOV Invest SA, Imobiliar Network SA, Vîntu Sorin Ovidiu Company SRL, Gelsor IT SA etc.), deținute și administrate, prin persoane interpuse, de Vîntu Sorin Ovidiu; principalul beneficiar al sumelor de bani constituite în prejudicii aduse bugetului de stat și/sau companiilor având capital de stat a fost Vîntu Sorin Ovidiu; succesiunea faptelor de natură infracțională cercetate în dosarele penale are o consistență internă puternică, redată atât prin congruența metodelor și persoanelor avute în vedere, cât și prin dependența faptelor de contextul creat prin diverse mijloace de Vîntu Sorin Ovidiu”, precizau procurorii, la trimiterea în judecată a omului de afaceri.

Potrivit probelor din dosar, din aprilie 2003 și până în 2012, Vîntu, știind că suma de 23.572.104 de lei, echivalentul a 6.765.234 de dolari la data prăbușirii Fondului Național de Investiții provine din săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune comise în frauda investitorilor FNI, a dobândit, deținut și folosit bunuri imobile, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor.

„Analiza coroborată a probelor demonstrează că Vîntu Sorin Ovidiu a cunoscut în permanență despre comiterea faptelor de înșelăciune comise în frauda investitorilor FNI și a acționat cu intenție directă pentru a putea beneficia în mod concret de sumele de bani provenite din săvârșirea acestor infracțiuni, pentru ca apoi, prin multiple operațiuni economice și juridice, să ascundă banii astfel obținuți”, arătau anchetatorii.

Procurorii precizau că „este de domeniul evidenței” faptul că Sorin Ovidiu Vîntu „a avut reprezentarea împrejurărilor esențiale ale cauzei” și a acceptat faptul că prin acțiunile sale va contribui la ascunderea infracțională a sumelor de bani devalizate din FNI, „în scopul îmbogățirii fără justă cauză”.

Sorin Ovidiu Vîntu are două condamnări, una de un an de închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță și cealaltă de doi ani de închisoare pentru că l-a favorizat pe Nicolae Popa, care fusese condamnat în 2006 în legătură cu prăbușirea Fondului Național de Investiții.

Vîntu a stat în penitenciar din 21 iunie 2012 până în 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de închisoare, și din 25 ianuarie până în 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare.

La jumătatea lunii iulie 2014, Vîntu a primit o nouă condamnare: șase ani și două luni de închisoare, în dosarul Petromservice. Decizia nu este definitivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Legătura neașteptată dintre testosteron și riscul de cancer