Prima pagină » Știri » Parchetul General REDESCHIDE DOSARUL MINERIADEI, în urma unei decizii a CEDO

Parchetul General REDESCHIDE DOSARUL MINERIADEI, în urma unei decizii a CEDO

Parchetul General a anunțat că a redeschis dosarul Mineriadei din 1990.

Statul român a pierdut procesul cu familia Mocanu și alții, intentat după ce aceștia și-au pierdut membri ai familiei sau au fost victime în timpul violențelor comise de mineri în 1990. CEDO arată în decizia sa că ceea ce s-a întâmplat în 1990 la București „constituie o crimă împotriva umanității, comisă ca parte a unui atac extins și sistematic, direcționat asupra populației civile”. Anca Mocanu, care și-a pierdut soțul la Mineriadă, va primi 30.000 de euro despăgubiri de la statul român.

„Mineriada din 13-15 iunie” reprezintă unul din momentele negre ale istoriei democratice de după 1989, în care forțele de ordine și minerii, chemați special la București, au intervenit brutal asupra manifestanților din Piața Universității. Prima intervenție violentă a aparținut forțelor de ordine în ziua de 13 iunie, când au încercat să-i împrăștie pe „golanii” de la Universitate, iar pe 14 iunie 1990, au venit în Capitală și minerii conduși de Miron Cozma.

Încurajați de guvernanți, minerii au intrat în forță în manifestanți, violențe înregistrându-se și în zona Televiziunii Libere. Manifestanții au fost bătuți cu cruzime de mineri, cărora președintele Ion Iliescu le-a mulțumit pentru intervenția avută. În paralel, sediile partidelor de opoziție PNL și PNȚ au fost devastate, minerii lui Cozma susținând că s-au găsit droguri, mașini de făcut bani și arme în aceste clădiri. 

„Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile, că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu. Aici sunt reprezentanții Guvernului, ai ministerului Transporturilor, în mod organizat, eșalonat, să asigurăm această deplasare ordonată a tuturor spre locurile dumneavoastră. Vă rog să transmiteți salutările noastre călduroase colegilor dumneavoastră de muncă pentru că știu că toți au fost cu inima alături de noi, să vă urez dumneavoastră și familiilor dumneavoastră multă sănătate. Să ne vedem cu bine”, era mesajul lui Ion Iliescu în fața minerilor reuniți la Romexpo după ce manifestanții din Piața Universității fuseseră împrăștiați, iar minerii plantaseră flori în locul unde au avut loc violențele. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Pune asta în dulap în sezonul rece. Trucul simplu care ține hainele proaspete și alungă mirosul de închis
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!