Acuzațiile Elenei Udrea, faza analizei la secret. Cine sunt cei 8 parlamentari care-l vor audia pe generalul Coldea în spatele ușilor închise

Acuzațiile Elenei Udrea, faza analizei la secret. Cine sunt cei 8 parlamentari care-l vor audia pe generalul Coldea în spatele ușilor închise
Publicat: 05/02/2015, 21:00

Fostul ministru al Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, a lansat un val de acuzații la adresa generalului Florian Coldea, actual șef interimar al Serviciului Român de Informații (SRI). Din acest motiv, Coldea este chemat în fața deputaților și senatorilor, pentru a da explicațiile necesare. Totul însă, în spatele ușilor închise.

Potrivit hotărârii de înființare a comisiei comune pentru controlul SRI, articolul 13, „lucrările și actele comisiei fac parte din categoria secretelor de stat, cu excepția concluziilor cuprinse în rapoartele comisiei”. Dacă aceste prevederi nu sunt respectate, atunci parlamentarii pot plăti chiar penal.

Întrebat dacă nu se poate da un vot pentru a decide dacă audierea lui Florian Coldea, strict pe acuzațiile făcute de Elena Udrea, poate fi publică, președintele comisiei, pesedistul Georgian Pop, a spus că ar încălca legea.

„Nu putem da vot pentru că printr-un eventual vot nu putem schimba legea. Legea spune foarte clar, toate lucrările comisiei sunt secrete, adică intră în categoria informațiilor clasificate, excepții anumite concluzii care pot fi comunicate public. Așa e legea, așa e și la englezi, și la americani, așa e peste tot. Dacă spunem, plătim penal. E vorba de securitatea națională”, a declarat Pop, contactat de gândul.

De aceeași părere este și opoziția. Deși i-au cerut lui Sebastian Ghiță, și el membru în comisia pentru controlul SRI, să se recuze, deputatul PNL Cezar Preda a spus că nu este legal ca ședința să fie publică.

„Sub nicio formă nu se poate. Toate ședințele comisiei sunt ținute cu ușile închise. Eu vorbesc despre proceduri, eu știu ce v-ați dori, dacă s-ar putea să le ținem și în piață, dar nu se poate. Vă dau un răspuns corect. Nu pot să cer un vot ca să încalc legea. Legea îmi spune de funcționarea comisiei, eu așa fac”, a precizat Preda pentru gândul.

Cine sunt cei opt care-l vor audia pe Coldea

Președintele comisiei pentru controlul SRI, Georgian Pop, este un tânăr deputat PSD. Cunoscut din stenogramele Wikileaks sub numele de „Deep Throat”, când transmitea americanilor despre planurile PDL și PSD de formare a noului guvern. La vremea respectivă, Pop vorbea despre despre „persoanele proaste și lacome” din PSD, „povara specială Năstase”, în timp ce despre Victor Ponta spunea că „numai gura e de el”.

Georgian Pop este deputat PSD din 2008, acum fiind la al doilea mandat consecutiv. A absolvit, în 2009, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” – Colegiul Național de Informații, an în care și-a obșinut și doctoratul în Sociologie, la Universitatea București.

În 2007, el a absolvit Colegiul Național de Apărare, din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”. Mai mult, în 2005, Georgian Pop a urmat programul George C.Marshall – „European Center for Security Studies – Leaders Program in Advanced Security Studies”, plus un stafiu de pregătire, în 2003, la Departamentul de Stat al SUA.

Vicepreședintele comisiei, deputatul Octavian Popa, este și el absolvent al Colegiului Național de Informații. Licențiat în istorie și cu un master în dreptul mediului și altul în management, Popa este la al doilea mandat de deputat, ales pe listele PNL.

Senatorul UDMR Verestoy Attila este secretarul comisiei de control al SRI. Ales în Parlament încă din 1990, de numele lui Verestoy se leagă numeroase scandaluri legate de defrișările ilegale de păduri, căpătând porecla de „Drujba lui Dumnezeu”.

În 1994, udemeristul a absolvit Colegiul Național de Apărare din București, în timp ce în 1996 se regăsea și el în programul „George C. Marshall” din Germania, la Colegiul de studii strategice.

În plus, Verestoy Attila are și un doctorat în chimie anorganică și protecția mediului.

Fost ofițer SRI îl audiază pe șeful SRI

Deputatul PSD Daniel Savu, membru în comisia pentru controlul SRI, a fost ofițer SRI în perioada 1992-1999.

„În 1999 însă, constatând că întreaga mea carieră de ofițer este dependentă de voința discreționară și puterea absolută a unor vremelnici șefi din SRI, am demisionat, hotărât să intru în politică și să încerc să schimb ceva. Peste ani, ajuns senator, am considerat că experiența și expertiza în domeniul siguranței naționale, dublate de bunăcredință, mă recomandă să fac parte din Comisia de supraveghere a activității SRI”, a scris Savu, pe blogul personal, despre experiența sa la SRI.

Deputatul este în Parlament din 2007, fiind absolvent al Facultății de Aeronave București, în 1985, al Colegiului Național de Apărare, în 2008, an în care a obținut și o diplomă de masterat la Academia Națională de Informații.

„Nu poate fi vorba în niciun caz de o anchetă de genul „Coldea îl controlează pe Coldea””, a mai scris Savu.

Ghiță, de la acuzat la „juriu”

Un cunoscut apropiat al premierului Victor Ponta, membru controversat în comisia pentru controlul SRI, pe care a și condus-o o perioadă, este Sebastian Ghiță. Numele lui a stârnit numeroase controverse, mai ales că și el este ținta acuzațiilor Elenei Udrea. El a fost trimis în judecată, în urmă cu aproximativ 13 ani, pentru fals și complicitate la înșelăciune. În plus, firmele conduse din umbră de Sebastian Ghiță au numeroase afaceri cu statul, inclusiv cu SRI.

Printre acuzațiile Elenei Udrea se numără și faptul că Ghiță ar fi luat 500.000 de euro, la cererea lui Florian Coldea, de la Dorin Cocoș, tocmai pentru postul său de televiziune. În plus, fosta șefă a PMP a spus că pesedistul l-a vizitat pe fostul ei soț în închisoare, având aprobarea lui Coldea.

Contactat de gândul pentru un punct de vedere după seria acuzațiilor lansate în spațiul public, Sebastian Ghiță nu a răspuns.

Cum traseismul este un fenomen obișnuit în Parlament, și în comisia pentru controlul SRI s-a strecut un deputat care a bifat patru partide. Liviu Codîrlă a ajuns în Parlament, prima dată, în 2004, pe listele PRM, de unde a plecat spre PDL. În 2012, a fost ales, din nou, deputat, de data aceasta pe listele PPDD, reorientându-se ulterior spre UNPR.

El a lucrat în cadrul Direcției Generale a Vămilor, apoi la Direcția Regională Vamală București din 1995 până în 2002. În 1992, Codîrlă a absolvit de Facultatea Utilaj Tehnologic, având diplomă de inginer.

Pe cine se bazează opoziția

Din partea opoziției, în comisia pentru controlul SRI fac parte deputatul Cezar Preda și senatorul Teodor Atanasiu.

Cezar Preda a fost ales în Parlament din 2004 până în prezent, fiind un important lider PDL. Are un doctorat în științe inginerești, domeniul „inginerie mecanică”, a absolvit la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Facultatea de Inginerie mecanică și electrică, fiind licențiat și în economie, specializarea finanțe-bănci.

Teodor Atanasiu, membru cunoscut al PNL, a fost ales, în 2004, președinte al Consiliului Județean Alba, an în care a fost numit și ministru al Apărării Naționale. Din 2006 însă, Atanasiu a ajuns la conducerea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Și Atanasiu a avut probleme legale, el fiind pus sub acuzare, în august 2012, pentru infracțiuni la legea referendumului și infracțiuni de corupție, după refrenedumul pentru demiterea președintelui din vara lui 2012. Cu toate acestea, în ianuarie 2014, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale.

Unul dintre cele mai cunoscute episoade care l-au avut în prim-plan pe Teodor Atanasiu este cel în care a fost trimis în judecată de Adriana Săftoiu, consilier prezidențial la acea vreme, pentru abuz în serviciu. Atanasiu o acuzase că transmite presei informații care îi strică imaginea, în timp ce Săftoiu l-a acuzat că folosește serviciile secrete ale armatei pentru a afla detalii despre activitatea ei prezidențială.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat și-a adunat toate lozurile necâștigătoare cumpărate și a calculat câți bani a pierdut....
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău...
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se...
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la...
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Incendiu de proporții în Capitală. O clădire din sectorul 1 a ars din temelii. Ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"Nu există măreție fără familie". Visul lui Maluma a devenit în sfârșit realitate. Ipostaza emoționantă...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Test de cultură generală. Ce înseamnă acronimul NASA?