Prima pagină » Știri externe » Dialogul privind conflictul din estul Ucrainei va continua în „formatul Normandia”, anunță Rusia. Care sunt țările acceptate la discuții

Dialogul privind conflictul din estul Ucrainei va continua în „formatul Normandia”, anunță Rusia. Care sunt țările acceptate la discuții

Dialogul privind conflictul din estul Ucrainei va continua în „formatul Normandia
Președintele rus, cel francez și cancelarul german vor continua discuțille duminică, la telefon, a declarat, la finalul întrevederii de la Moscova.

Președintele rus, cel francez și cancelarul german vor continua discuțille duminică, la telefon, a declarat, la finalul întrevederii de la Moscova, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

În prezent, părțile participante la dialog pregătesc un „text comun privind implementarea acordurilor de la Minsk, care va include și propunerile președintelui Ucrainei”, a anunțat Peskov.

„Acest propuneri vor fi prezentate pentru aprobare tuturor părților aflate în conflict”, a precizat el, adăugând că dialogul va cotinua în „formatul Normandia”, adică Franța, Germania, Rusia și Ucraina.

Potrivit lui, întrevederea trilaterală de la Moscova a fost „consistentă”.

O primă întrevedere trilaterală Poroșenko-Hollande-Merkel a avut loc joi seara la Kiev. Cei trei lideri nu au făcut declarații oficiale la finalul acesteia.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko, omologul său francez Francois Hollande și cancelarul german Angela Merkel au discutat asupra unor modalități de punere în aplicare a acordurilor de la Minsk și solicită „încetarea imediată a focului” în estul Ucrainei, potrivit unui comunicat publicat vineri dimineață de Biroul de presă al Președinției Ucrainei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cu cât crește UE bugetul pentru cercetare și inovare și unde se duc banii?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!