Prima pagină » Magazin » Filmul „The SpongeBob Movie: Sponge Out of Water”, pe primul loc în box office-ul nord-american – TRAILER

Filmul „The SpongeBob Movie: Sponge Out of Water”, pe primul loc în box office-ul nord-american – TRAILER

Filmul
Animația 3D "SpongeBob: Aventuri pe uscat 3D/ The SpongeBob Movie: Sponge Out of Water" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 56 de milioane de doalri, de vineri până duminică, potrivit boxofficemojo.com.

Filmul de animație „SpongeBob: Aventuri pe uscat 3D/ The SpongeBob Movie: Sponge Out of Water”, regizat de Paul Tibbitt, spune povestea lui SpongeBob și a prietenilor lui, personaje îndrăgite de copii din serialul de desene animate dedicat, care trebuie să iasă pe uscat pentru a recupera rețeta secretă pentru prepararea sendvișului Krabby Patty, care a fost furată de piratul Burger Beard.

Locul al doilea în topul încasărilor de peste weekend a revenit filmului „Lunetistul american/ American Sniper”, regizat de Clint Eastwood, cu încasări de 24,16 milioane de dolari. Filmul „Lunetistul american/ American Sniper” este inspirat din povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle, devenit o adevărată legendă a armatei americane, pentru modul în care a luptat în Irak, protejându-și colegii de arme. Filmul prezintă atât faptele de război ale soldatului considerat cel mai eficient lunetist din istoria militară a Statelor Unite ale Americii, cât și lupta acestuia cu traumele cauzate de război și încercarea de a fi un soț și un tată model. Rolul principal este jucat de Bradley Cooper.

Pe locul al treilea a debutat pelicula SF „Ascensiunea lui Jupiter/ Jupiter Ascending”, regizată de Andy Wachowski și Lana Wachowski, care a obținut 19 milioane de dolari de vineri până duminică. Filmul prezintă povestea lui Jupiter Jones, interpretată de Mila Kunis, care este femeie de serviciu pe Terra, dar află la un moment dat că este de fapt moștenitoarea tronului unui adevărat imperiu într-un alt colț al Universului, iar venirea sa la putere trebuie să aducă echilibrul în cosmos.

Filmul „Al șaptealea fiu/ Seventh Son”, regizat de Sergey Bodrov și cu Julianne Moore, Jeff Bridges, Ben Barnes și Antje Traue în distribuție, a debutat pe locul al patrulea în topul încasărilor, cu 7,1 milioane de dolari obținuți din vineri până duminică. Pelicula este o ecranizare după cartea „Ucenicul vraciului” , scrisă de Joseph Delaney, din seria „Cronicile Wardstone”. Thomas este ucenicul Vraciului și încearcă să învețe să lupte cu spiritele rele și să întemnițeze vrăjitoare. Într-un moment când maestrul este plecat, ucenicul este păcălit să elibereze o vrăjitoare temută, iar Thomas este pus în fața primei sale încercări adevărate.

Comedia de familie „Paddington” s-a clasat pe locul al cincilea, cu încasări de 5,36 milioane de dolari, în al patrulea weekend de difuzare. Filmul este regizat de Paul King, îi are în distribuție pe Nicole Kidman, Julie Walters, Sally Hawkins, Hugh Bonneville și Ben Whishaw și spune povestea ursulețului Paddington, venit din jungla peruviană să își caute o casă în Londra, unde ajunge să cunoască familia Brown care îl îngrijește și îi oferă un cămin.

Filmul SF „Project Almanac”, regizat de Dean Israelite, s-a situat pe locul al șaselea, în al doilea său weekend de proiecții în cinematografele nord-americane, cu încasări de 5,33 milioane de dolari. Pelicula îi are în rolurile principale pe Jonny Weston, Sofia Black D’Elia și Michelle DeFraites și prezintă aventurile prin care trec trei adolescenți care fac o descoperire ce le va schimba întreaga viață – o mașină cu posibilități infinite, dar cu consecințe uneori ireversibile.

Pelicula „The Imitation Game. Jocul codurilor/ The Imitation Game”, care prezintă destinul incredibil al matematicianului britanic Alan Turing, savantul care a reușit să descifreze codurile naziste, dar care a fost persecutat de guvernul din propria țară pentru faptul că era homosexual, și-a păstrat poziția și s-a clasat pe locul al șaptelea în box office-ul nord-american, cu încasări de 4,88 milioane de dolari de vineri până duminică.

Comedia „Nuntași de închiriat/ The Wedding Ringer”, regizată de Jeremy Garelick, s-a clasat pe locul al optulea în box office-ul nord-american, cu încasări de 4,8 milioane de dolari de vineri până duminică. Pelicula îi are în distribuție pe Kevin Hart, Ken Howard, Kaley Cuoco și Josh Gad și prezintă povestea lui Doug, care urmează să se însoare, dar nu are niciun prieten pe care să îl desemneze cavaler de onoare. Viitorul mire decide să apeleze la serviciile unei firme, iar ce urmează pare să fie mai mult decât și-a dorit.

Drama „Black or White”, regizată de Mike Binder, s-a clasat pe locul al nouălea, cu încasări de 4,52 milioane de dolari. Filmul îi are în distribuție pe Kevin Costner, Octavia Spencer și Gillian Jacobs și spune povestea unui avocat văduv care o crește singur pe nepoata lui metisă, Eloise, după moartea fiicei sale. Existența lui este încurcată atunci când Eloise este vizitată de bunica ei afro-americană, Rowena, care cere instanței ca fetița să fie încredințată tatălui ei biologic, Reggie, un dependent de droguri incapabil să își crească fiica.

Thrillerul „Băiatul din vecini/ The Boy Next Door”, regizat de Rob Cohen, s-a clasat pe locul al zecelea în topul încasărilor de peste weekend, cu 4,1 milioane de dolari încasați în cinematografele nord-americane. Filmul o are ca protagonistă pe Jennifer Lopez care interpretează rolul unei profesoare, Claire Peterson, care tocmai a divorțat. Femeia încearcă să-și găsească liniștea și să se dedice fiului său, dar întâlnirea cu chipeșul și mai tânărul său vecin Noah (Ryan Guzman) îi schimbă viața, iar Claire își dă seama că vecinul ei nu e deloc omul care credea ea că este.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan promite creșteri de pensii și salarii în 2027. Condiția pusă de premierul desemnat: „Cât ne permitem”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Valentinei. Motivul ireal pentru care Vlad, iubitul ei, ar fi ucis-o
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Expunerea la poluanții din aer este asociată cu un risc crescut de suicid, indică o analiză amplă
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii