Prima pagină » Știri » Pe un drum național din România a apărut un indicator bizar. Răspunsul autorităților – FOTO

Pe un drum național din România a apărut un indicator bizar. Răspunsul autorităților – FOTO

Indicatorul rutier aflat pe DN 17, la ieșirea de pe un tronson al șoselei de centură a Sucevei, și care conținea informații eronate privind distanțele între localități a fost înlăturat, spune conducerea Direcției Regionale de Drumuri Iași, susținând că panoul fusese montat fără acordul direcției.

Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, Ovidiu Laicu, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că panoul rutier a fost montat de constructorul șoselei de centură a Sucevei fără acordul administratorului drumului, DRDP Iași, ceea ce este „la limita penalului”.

El a spus că a dispus înființarea unei comisii de anchetă la Secția Suceava a Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași pentru că timp de 24 de ore nu a fost observată această greșeală.

„Juriștii noștri studiază modul de sancționare a constructorului”, a afirmat Laicu.

El a mai spus că toate datele care ar fi trebuit înscrise pe panoul rutier au fost transmise corect și nu își explică de ce firma care a executat acest indicator a trecut acele informații eronate.

Ovidiu Laicu a subliniat că situația este „de o gravitate foarte mare” pentru că a fost montat un semn de circulație fără acordul administratorului drumului.

El a precizat că panoul rutier a fost montat sâmbătă după-amiază și a fost îndepărtat duminică seară.

Duminică, MEDIAFAX relata că toate datele de pe indicatorul rutier aflat pe DN 17, la ieșirea de pe un tronson al șoselei de centură a Sucevei, sunt eronate, arătând că între Dej și Cluj-Napoca ar fi o distanță de trei kilometri, în realitate fiind 56 de kilometri, iar de la Suceava la Gura Humorului ar fi 145 de kilometri, în condițiile în care aceasta este de 36 de kilometri. Același indicator arăta că de la Suceava la Câmpulung Moldovenesc sunt 148 de kilometri, în realitate distanța fiind de 58 de kilometri

Pe indicatorul rutier este menționat și că de la Suceava și până la Bistrița ar fi 159 de kilometri, în condițiile în care distanța este de 187 de kilometri.

Conform indicatorului, de la Suceava și până la Dej sunt 179 de kilometri, în condițiile în care distanța reală este de 251 de kilometri, iar până la Cluj Napoca – 182 de kilometri, când distanța este de 310 kilometri.

Cu doar 400 de metri înaintea acestui indicator este montat, de mai mulți ani, un alt panou rutier pe care sunt scrise datele corecte.

Lucrările la primul tronson al șoselei de centură a municipiului Suceava sunt aproape finalizate, în prezent fiind instalate indicatoare rutiere și se încheie montarea de parapete.

Primul tronson al șoselei de centură a municipiului Suceava, de 5,2 kilometri, care face legătura între DN 2 și DN 17, urma să fie deschis la sfârșitul lunii decembrie 2014, dar termenul a fost prelungit până la mijlocul lunii ianuarie, iar acum se estimează că săptămâna viitoare ar urma să fie recepționat.

CNADNR a selectat, în 5 noiembrie 2014, asocierea formată din firmele bucureștene Teo Trans și Straco pentru a finaliza lucrările la tronsonul de 5,2 kilometri al șoselei de centură a Sucevei, care face legătura între DN 2, zona Pătrăuți, și DN 17, în localitatea Șcheia, iar termenul de execuție a lucrărilor, conform contractului, era de 45 de zile, valoarea totală fiind de 5,8 milioane de lei.

Lucrările la acest tronson erau realizate 97 % la data la care a fost semnat contractul, iar pentru a fi deschis circulației trebuiau reabilitați 4.000 de metri pătrați care au fost deteriorați din cauza stopării lucrărilor, executate marcaje și montate parapete metalice pe o lungime de 6,1 kilometri. Totodată, s-au montat 165 de stâlpi de iluminat, în condițiile în care vor fi luminate pe timp de noapte atât intrarea de pe DN 2, cât și sensul giratoriu din zona de intrare pe DN 17, așa numitul „zid al morții”, unde din cauza unui pilon de la un pod al șoselei de centură s-au produs mai multe accidente soldate cu decesul a patru persoane.

CNADNR a reziliat în 15 septembrie 2014 contractul de execuție a lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Suceava cu firma SCT, fostă SCCF-Grup Colas, întrucât aceasta nu a respectat termenele de finalizare a lucrării.

Pentru celelalte două tronsoane ale acestui drum, realizate în proporție de 80 la sută, ar trebui alocată o sumă de 80 de milioane de lei.

Lucrările la șoseaua de centură trebuiau terminate inițial în 2012, dar au fost extinse termenele mai întâi pentru noiembrie 2013, apoi pentru iulie 2014, constructorul angajându-se ulterior să termine primul tronson la 15 septembrie 2014.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ucraineanul suspectat de implicare în sabotajul de la fabrica de armament din Brașov, ARESTAT în Polonia
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Pe ce dată ninge în București. E mai devreme decât ne așteptam
Prosport.ro
Cum ar putea arăta noua Dacia Sandero 2028! Italienii au prezentat imaginile cu versiunea electrică
Adevarul
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Mediafax
„Întâi cabinetele private, apoi spitalele de urgență!” Acuzațiile lui Rogobete despre banii din Sănătate
Click
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Digi24
Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală Bulava dintr-un submarin nuclear. Unde a lovit ținta
Cancan.ro
Au scăpat imaginile! Ce au făcut 'prințesa' Bianca și Prințul Marco la bonfire-ul final de la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Îți mai aduci aminte de trupa Genius? Cu ce se ocupă și cum arată acum membrii formației. Oana Vincu e total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Prețurile petrolului au crescut din nou. Investitorii, tot mai îngrijorați
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute