Prima pagină » Știri » Fostul director al Poștei Române, Mihai Toader, condamnat la 10 ani și șase luni de închisoare

Fostul director al Poștei Române, Mihai Toader, condamnat la 10 ani și șase luni de închisoare

Fostul director al Poștei Române, Mihai Toader, condamnat la 10 ani și șase luni de închisoare
Fostul director al Poștei Române Mihai Toader a fost condamnat la zece ani și șase luni închisoare, pentru abuz în serviciu, după ce a cumpărat produse informatice de la o firmă din Cipru, la un preț supraevaluat de 12 ori, prejudiciul fiind de 6,5 milioane de euro

Prin aceeași decizie, a Tribunalului București, au fost condamnați și fostul director executiv economic al Companiei Naționale Poșta Română, Emanoil Lepădatu, fostul director executiv dezvoltare strategică, Andrei Marinescu, și fostul șef al Departamentului IT în CN Poșta Română Vasile Bărbuleț, toți trei primind tot câte zece ani și șase luni de închisoare, pentru abuz în serviciu.

Conform hotărârii menționate, cei patru foști directori trebuie să achite Companiei Naționale Poșta Română 6.583.000 de euro cu dobânda legală aferentă de la data săvârșirii infracțiunii și până la achitarea integrală a debitului.

Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

În decembrie 2014, procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată pe Dan Mihai Toader, fost director general al Companiei Naționale Poșta Română, Emanoil Lepădatu, fost director executiv economic, Andrei Marinescu, fost director executiv dezvoltare strategică și Vasile Bărbuleț, fost șef al Departamentului IT în CN Poșta Română, toți fiind acuzați de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2008, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu, Andrei Marinescu, în calitate de directori, și Bărbuleț Vasile, în calitate de șef departament, „și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu în contextul organizării și derulării achiziției și implementării unor produse informatice de la firma Data Tech Business Solutions Ltd Cipru”.

Produsele au fost cumpărate la un preț supraevaluat de 12 ori, în lipsa fondurilor proprii aferente și fără îndeplinirea în totalitate a obligațiilor contractuale de către furnizor, paguba produsă patrimoniului CN Poșta Română fiind estimată la 6.583.000 de euro, a arătat DNA, într-un comunicat de presă.

Cei patru inculpați ar fi contribuit astfel la obținerea, de către firma Data Tech, a unui avantaj patrimonial constând în diferența dintre prețul de achiziție al produsului de la producătorul Computer Associates și prețul de vânzare către Poșta Română, respectiv suma de 6.083.000 de euro.

„În mod concret, Bărbuleț Vasile, Marinescu Andrei, Lepădatu Emanoil și Toader Dan Mihai, cu intenție, au contribuit la adoptarea unei proceduri de achiziție publică nelegale, sens în care au propus, respectiv au avizat și aprobat achiziția produselor software cu încălcarea prevederilor OUG nr. 34/2006, întrucât s-a recurs la negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, deși nu erau întrunite condițiile specifice acestei proceduri, iar pe piața IT existau mai multe produse realizate de diverse companii care îndeplineau cerințele C.N. Poșta Română S.A. și, astfel, se impunea efectuarea achiziției prin licitație”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Anchetatorii susțin că, în realitate, nu a existat o negociere propriu-zisă cu reprezentanții companiei furnizoare care să ducă la diminuarea considerabilă a prețului produselor achiziționate, ci s-a urmărit doar întocmirea unor înscrisuri justificative în mod formal. Contractul avea în vedere achiziționarea unei cantități de produse mult mai mari decât necesarul real al companiei.

În 29 iulie 2008, CN Poșta Română a încheiat contractul de furnizare cu Data Tech Business Solutions Ltd., în valoare de 6.583.000 de euro, sumă ce urma să fie achitată în șase rate eșalonate, în perioada 1 iulie 2009 – 31 decembrie. Contractul a fost semnat de Dan Mihai Toader, în calitate de director general, și de Emanoil Lepădatu, în calitate de director executiv economic.

Ulterior, în 5 decembrie 2008, Toader, Lepădatu și Bărbuleț au confirmat în scris că serviciile contractate au fost prestate și acceptate.

„Referitor la acest aspect, Curtea de Conturi a constatat neîndeplinirea prevederilor contractuale în ceea ce privește implementarea serviciilor în termenul prevăzut în contract. Din probatoriu a reieșit că procesul de implementare a fost finalizat în perioada 2009-2010, iar activitatea a fost finalizată de specialiștii Compartimentului IT din C.N. Poșta Română S.A. și specialiști ai altei firme decât cea cu care a fost semnat contractul”, au mai arătat procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au mai stabilit că achiziția a fost făcută în condițiile în care nu era inclusă în bugetul companiei pe anul 2008, acesta fiind modificat ulterior aprobării referatului privind achiziție.

Compania Națională Poșta Română preciza că paguba suferită este de 6.583.000 de euro și că se constituie parte civilă în această cauză.

Procurorii au dispus, pentru recuperarea prejudiciului, instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile și asupra sumelor de bani, în lei sau valută, existente în conturile bancare ale lui Toader, Lepădatu, Marinescu și Bărbuleț, până la concurența sumei de 6.583.000 de euro.

Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu și Andrei Marinescu sunt judecați în alte două cauze, în care au fost trimiși în judecată în decembrie 2010 și octombrie 2009.

În dosarul trimis instanței în octombrie 2009, procurorii Direcției Naționale Anticorupție, îi acuză pe cei trei în legătură cu semnarea a șase poliție de asigurare pentru angajații Poștei Române, pentru riscuri cum ar fi accidente, boli profesionale, riscuri de sănătate, prin care CNPR a fost păgubită cu peste patru milioane de euro.

În cel de-al doilea dosar, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu și Andrei Marinescu au fost trimiși în judecată, alături de fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu și fostul ministru al Comunicațiilor Zsolt Nagy, pentru presupuse fapte de abuz în serviciu, din perioada 2005-2007, privind trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a unei firme. Potrivit DNA, statul român a fost prejudiciat astfel cu suma de 8.619.787 de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Surpare de carosabil în Capitală. Trafic restricționat pe un sens de mers
Digi24
„Administrația Trump practic imploră Iranul să vândă petrol”. Efectul paradoxal al războiului din Orientul Mijlociu
Cancan.ro
Detaliul care i-a șocat pe anchetatori în cazul fetițelor dispărute din Mureș. Ce au descoperit oamenii în zona unde au fost văzute ultima dată
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu noua iubită a milionarului care a avut o relație cu Mădălina Ghenea
Adevarul
Generația chiriașilor de nevoie: „Nu îmi permit nici măcar o garsonieră într-un oraș mic, oricât de mult aș munci”
Mediafax
Câți soldați sunt necesari pentru a invada o țară? Lecțiile războaielor recente
Click
Afacerea cu care a dat lovitura un tânăr de 16 ani, după ce a refuzat o ofertă de 300 de mii de dolari
Digi24
Opoziția din Ungaria preia conducerea chiar și în fiefurile partidului lui Viktor Orban (sondaje)
Cancan.ro
BREAKING! 'Gata, s-a terminat'. Anunțul momentului din spital, despre Mircea Lucescu
Ce se întâmplă doctore
Secretul siluetei Corinei Caragea. Cum reușește să se mențină în formă fără diete drastice! Imagini incendiare cu vedeta tv
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Primăria Sector 4 va da 600 de lei pentru carburant sau reducere la transportul public. Cine poate beneficia de acești bani
Descopera.ro
Care este cel mai mare număr?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Pat tapițat – alege confortul în dormitor (P)