Prima pagină » Știri » Medic de la Spitalul Vaslui, prins în flagrant primind bani pentru o întrerupere de sarcină

Medic de la Spitalul Vaslui, prins în flagrant primind bani pentru o întrerupere de sarcină

Medic de la Spitalul Vaslui, prins în flagrant primind bani pentru o întrerupere de sarcină
Medic de la Spitalul Vaslui, prins în flagrant primind bani pentru o întrerupere de sarcină

Potrivit reprezentanților Direcției Generale Anticorupție (DGA), flagrantul a fost organizat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui în urma unui denunț formulat de un vasluian în septembrie 2014, după ce medicul ginecolog respectiv ar fi pretins, în 2 februarie, suma primită ulterior de la ofițerul sub acoperire, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Concomitent cu organizarea flagrantului în care medicul a primit suma de 1.500 de lei, ofițerii DGA au făcut și opt percheziții la instituții publice și la domiciliile unor suspecți pentru găsirea de probe necesare la dosarul de corupție deschis în acest caz.

„Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment, rezultă suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea de infracțiuni de corupție și fals, de către cadre medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. În virtutea faptului că dețin o anumită autoritate conferită de pregătirea de specialitate și utilizând resursele SJU Vaslui, cadrele medicale în cauză au creat o practică în sensul pretinderii și primirii de bani de la pacienți în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv prestarea serviciilor medicale”, se arată într-un comunicat dat publicității, luni seară, de DGA.

La ora transmiterii acestei știri, anchetatorii se află în continuare la SJU Vaslui „în vederea stabilirii activității infracționale și a altor persoane implicate în acte de corupție”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cod galben de vânt puternic în nouă județe și în Capitală
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
Anul 2026, istoric pentru infrastructura României: autostrăzi complet finalizate și sute de kilometri pregătiți de inaugurare
Mediafax
Sfântul Nicolae și Legenda lui Moş Nicolae. Ce nume se sărbătoresc azi
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Mitul sincronizării menstruale: de ce încă persistă o idee infirmată de știință