Prima pagină » Știri externe » Grecia vrea înțelegere din partea creditorilor. „Problema este că nimeni nu mai vrea să dea bani fără garanții”

Grecia vrea înțelegere din partea creditorilor. „Problema este că nimeni nu mai vrea să dea bani fără garanții”

Grecia vrea înțelegere din partea creditorilor.
Ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schaeuble, s-a declarat sceptic în privința ajungerii la acord între Grecia și creditorii internaționali, în timp ce omologul său francez, Michel Sapin, s-a arătat dispus să negocieze termenii returnării datoriei de către guvernul elen.

Miniștrii de Finanțe ai țărilor din zona euro se întâlnesc luni după-amiază pentru a discura despre plata datoriei Greciei și apartenența statului la uniunea monetară.

„Din ce am auzit despre discuțiile tehnice care au avut loc în weekend sunt foarte sceptic. Dar vom primi un raport astăzi și vom vedea”, a afirmat Schaeuble, citat de BBC News.

Mai mulți oficiali greci s-au întâlnit în weekend cu reprezentanți ai creditorilor internaționali, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional, pentru a stabili termenii tehnici ai propunerii pe care guvernul grec o înaintează luni miniștrilor de finanțe din zona euro.

Schaeuble a precizat că Germania nu dorește ca Grecia să părăsească zona euro, dar pentru ca această situație să fie evitată guvernul de la Atena trebuie să îndeplinească „un minim de cerințe”.

„Problema este că nimeni nu mai vrea să dea bani Greciei fără garanții”, a declarat ministrul german.

Datoria Grecie se ridică în prezent la aproximativ 315 miliarde de euro. În 2010, Grecia a primit un pachet de ajutor financiar în valoare de 240 de miliarde de euro din partea UE, BCE și FMI, pentru a evita intrarea în incapacitate de plată a țării.

Pe de altă parte, ministrul francez de Finanțe s-a arătat mai optimist decât omologul său german în ceea ce privește rezultatul întâlnirii de luni, subliniind disponibilitatea Franței de a negocia condițiile în care Grecia va returna datoria, transmite MarketWatch.

„Grecii trebuie să spună că vor da înapoi plătitorilor de taxe din Europa datoria pe care o au. Dar nu cred că acest lucru trebuie să se facă exact în aceleași condiții. Maturitatea obligațiunilor, dobânzile, toate acestea pot fi discutate”, a declarat Sapin.

Ministrul francez a luat în calcul și o eventuală decizie a guvernului elen de a părăsi zona euro, însă a afirmat că o astfel de mutare presupune „pericole imense” pentru Grecia.

Duminică, premierul grec Alexis Tsipras a declarat că negocierile care vor avea loc luni vor fi „dificile”, dar că este încrezător în obținerea unui rezultat pozitiv. Tsipras dorește încheierea unui acord punte pe șase luni cu creditorii săi, pentru ca ulterior guvernul să semneze „un nou contract” cu zona euro.

Principalul indice al bursei de la Atena, ASE, a scăzut luni cu 3,8%, în condițiile în care a încheiat săptămâna precedentă cu un avans de 11%.

Randamentele obligațiunilor pe trei ani ale Greciei au urcat luni cu 1,19 puncte procentuale, la 17,04%, înaintea întrunirii miniștrilor Finanțelor din zona euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!