Prima pagină » Magazin » Fiica lui Whitney Houston, deconectată de la aparatul de ventilație asistată. Ce se întâmplă mai departe

Fiica lui Whitney Houston, deconectată de la aparatul de ventilație asistată. Ce se întâmplă mai departe

Fiica lui Whitney Houston, deconectată de la aparatul de ventilație asistată. Ce se întâmplă mai departe
Medicii americani au deconectat-o pe Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei cântărețe Whitney Houston, de la aparatul de ventilație asistată care a ajutat-o să respire de când a fost găsită inconștientă în cada băii sale, luna trecută, informează Reuters.

Potrivit unei surse din familia lui Bobbi Kristina Brown, nu a fost luată nicio decizie referitoare la deconectarea de la sistemele de menținere a funcțiilor vitale.

Sursa, care a refuzat să îi fie publicată identitatea, a declarat, joi, că starea generală a lui Brown nu s-a schimbat. Îndepărtarea tubului prin care respira este o procedură standard necesară evitării apariției infecțiilor.

Potrivit CNN, Bobbi Kristina Brown respiră acum prin intermediul unui orificiu la nivelul gâtului, realizat de medici în urma unei traheotomii, și, cel mai probabil, va rămâne în aceeași stare timp de saptămâni sau luni.

Membri ai familiei au declarat că Brown, în vârstă de 21 de ani, singurul copil al cântăreților Bobby Brown și Whitney Houston, luptă pentru viața sa, fiind internată la Emory University Hospital din Atlanta, după ce a fost descoperită, pe 31 ianuarie, cu fața în jos și inconștientă în cada din baia casei sale.

Familia a oferit puține detalii despre tratamentul și pronosticul medical al tinerei. Bobby Brown a cerut ca intimitatea familiei să fie respectată.

Poliția din Roswell, statul american Georgia, efectuează o anchetă penală și a interogat mai multe persoane referitor la circumstanțele care au dus la descoperirea lui Bobbi Kristina în stare de inconștiență.

Mama tinerei, cântăreața Whitney Houston, câștigătoare a șase premii Grammy și actriță care s-a luptat mult timp cu dependența de droguri, a murit înecată în cada din camera de hotel din Beverly Hills, California, pe 11 februarie 2012. Autoritățile au anunțat că vedeta s-a înecat accidental, în urma consumului de cocaină și a problemelor cardiace. Whitney Houston a murit la vârsta de 48 de ani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan promite creșteri de pensii și salarii în 2027. Condiția pusă de premierul desemnat: „Cât ne permitem”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Valentinei. Motivul ireal pentru care Vlad, iubitul ei, ar fi ucis-o
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Expunerea la poluanții din aer este asociată cu un risc crescut de suicid, indică o analiză amplă
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii