Prima pagină » Magazin » A cumpărat diamantul Taj Mahal al lui Liz Taylor, dar susține că a fost păcălit

A cumpărat diamantul Taj Mahal al lui Liz Taylor, dar susține că a fost păcălit

A cumpărat diamantul Taj Mahal al lui Liz Taylor, dar susține că a fost păcălit
A cumpărat diamantul Taj Mahal al lui Liz Taylor, dar susține că a fost păcălit: miza de milioane de dolari a unui proces

Diamantul i-a fost dăruit actriței Elizabeth Taylor de soțul său Richard Burton, la împlinirea vârstei de 40 de ani, și a fost vândut în decembrie 2011 pentru 8,8 milioane de dolari, într-o licitație organizată de Christie’s, în care au fost vândute mai multe bijuterii din colecția actriței.

Potrivit revistei People, casa de licitații a anulat apoi vânzarea, la cererea cumpărătorului diamantului, și a cerut banii înapoi, dar administratorii averii lui Taylor au refuzat.

Diamantul a primit numele de Taj Mahal deoarece se crede că a aparținut, la un moment dat, lui Shah Jahan, împărat al Indiei în perioada 1594 – 1666, care a construit celebrul monument din Agra, în India.

Când Richard Burton i-a dăruit lui Taylor diamantul, în 1972, actorul ar fi spus: „Mi-ar fi plăcut să-ți cumpăr Taj Mahal-ul, dar transportul ar costa prea mult”.

Pandantivul cu diamantul în formă de inimă, montat pe un lanț de aur creat de Cartier, din secolul al XX-lea, era evaluat, înaintea licitației din decembrie 2011, la o sumă cuprinsă între 300.000 și 500.000 de dolari, dar un cumpărător anonim a licitat de peste 20 de ori suma estimată.

Cumpărătorul a cerut apoi returnarea banilor, susținând că bijuteria nu i-a aparținut, de fapt, împăratului indian.

Administratorii averii lui Elizabeth Taylor au răspuns susținând că anularea încalcă politica firmei și că Christie’s nu a garantat niciodată vechimea sau originea diamantului.

Când moștenitorii actriței au refuzat să dea banii înapoi, ei au susținut că Christie’s a refuzat să le plătească și drepturile bănești cuvenite din vânzarea unuia dintre inelele Bulgari care i-au aparținut lui Taylor.

Moștenitorii susțin, de asemenea, că nu au primit niciun ban de pe urma mai multor „obiecte care lipsesc” și care ar fi fost vândute la licitația Christie’s.

Elizabeth Taylor, care a murit pe 23 martie 2011, a lăsat instrucțiuni ca bijuteriile și alte obiecte personale să fie vândute, iar o parte din banii obținuți să fie oferiți fundației sale de luptă contra SIDA.

Christie’s a anunțat, joi, într-o declarație, că licitația a obținut „peste 183,5 milioane de dolari pentru beneficiarii fondului Elizabeth Taylor, care este destinat prietenilor și familiei actriței. Procesul în justiție a apărut în urma încercărilor casei de licitații de a returna o mică parte din banii obținuți din cauza anulării vânzării unui singur obiect din colecția de 1.800 de obiecte licitate”.

Relația dintre Elizabeth Taylor și Richard Burton a fosta una dintre cele mai mediatizate din toate timpurile, presa urmărindu-le orice mișcare celor doi.

Cei doi s-au cunoscut la Roma, pe platoul de filmare al peliculei „Cleopatra”, din 1963, și au avut o tumultuoasă aventură amoroasă, deși amândoi erau căsătoriți la acel moment.

În 1964, Richard Burton a devenit cel de-al cincilea soț al lui Elizabeth Taylor, iar mariajul lor a durat zece ani.

La 16 luni după ce au divorțat, cei doi s-au împăcat și s-au recăsătorit în 1975. S-au separat și au divorțat din nou în 1976.

În perioada în care au format un cuplu, actorul de origine galeză i-a dăruit lui Elizabeth Taylor o mulțime de diamante și bijuterii, acumulând o colecție uimitoare, pe care actrița a păstrat-o în urma partajului din timpul divorțului.

Richard Burton a murit în 1984.

Elizabeth Taylor și-a câștigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul „Vis de glorie/ National Velvet” (1944), și a fost recompensată cu două premii Oscar, pentru „Butterfield 8” (1960) și „Cui îi e frică de Virginia Woolf?/ Who’s Afraid of Virginia Woolf? ” (1966).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Siegfried Mureșan promite creșteri de pensii și salarii în 2027. Condiția pusă de premierul desemnat: „Cât ne permitem”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
A fost prins un posibil complice în cazul crimei din Olt. Ce legătură ar avea acesta cu Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu, sesiune foto spectaculoasă într-o fustă transparentă: „Ai defecte?”
Adevarul
Britanicii anunță dezastrul pentru Kiev. Generalul român care a condus o divizie NATO spune ce poate salva Ucraina
Mediafax
TAROM, spre privatizare, Poliția se reorganizează. Marile schimbări pregătite de Mureșan
Click
Carmen Harra își anulează venirea în România după ce a primit amenințări cu moartea: „Cum prietenii mei au fost omorâți”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
ULTIMELE clipe din viața Valentinei. Motivul ireal pentru care Vlad, iubitul ei, ar fi ucis-o
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Expunerea la poluanții din aer este asociată cu un risc crescut de suicid, indică o analiză amplă
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii