Procesiune cu lumânări și torțe, la Grădina Icoanei, în ajunul Duminicii Ortodoxiei

Procesiunea „Lumina Ortodoxiei” are loc în fiecare an în ajunul Duminicii Ortodoxiei, prima duminică din postul Paștelui, când se sărbătorește biruința dreptei credințe asupra iconoclasmului, erezie care susținea că sfintele icoane nu trebuie cinstite.

După slujba Vecerniei de la Biserica Icoanei, are loc procesiunea în jurul parcului Grădina Icoanei din apropiere.

Ca și în ceilalți ani, sâmbătă seară, preoții și credincioșii au purtat lumânări aprinse și au cântat imnuri bisericești. Anul trecut, jandarmii, în uniforme de gală, au purtat torțe aprinse, în timp ce anul acesta rolul lor a fost preluat de un detașament al Poliției locale.

Duminică, după Sfânta Liturghie oficiată începând cu ora 10.00 la Biserica Icoanei, de la orele 13.30, va avea loc procesiunea „Icoana – fereastră spre Dumnezeu”, tot în jurul parcului Grădina Icoanei. Procesiunea se va încheia cu sfințirea icoanelor purtate de credincioși.

Cu ocazia acestei sărbători, au fost aduse la Biserica Icoanei sfintele moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița (Arhiepiscopia Râmnicului), la care credincioșii se vor putea închina până luni.

Evenimentele ce au loc cu ocazia Duminicii Ortodoxiei în Capitală sunt organizate de organizată de Arhiepiscopia Bucureștilor și Protoieria 2 Capitală în colaborare cu Primăria Sectorului 2.

Duminica Ortodoxiei a fost instituită în anul 843 de Sinodul de la Constantinopol.

La 4 martie 843, Sinodul convocat la Constantinopol de Patriarhul Metodie, în timpul împărătesei Teodora, confirmă hotărârile celor șapte sinoade ecumenice și consfințește definitiv cultul icoanelor în Biserică. Evenimentul este comemorat de atunci în prima duminică din postul Paștelui.

Sfântului Grigorie Decapolitul s-a născut prin anii 780-790, chiar în vremea când a avut loc Sinodul VII Ecumenic de la Niceea din anul 787, sinod care a condamnat iconoclasmul, adică pe cei care respingeau cultul icoanelor.

Făcea parte dintr-o familie înstărită, mama sa Maria fiind și o femeie foarte evlavioasă. A respins îndemnul părinților săi de a se căsători cu o tânără aleasă de aceștia și s-a retras în Munții Isauriei. Acolo a cunoscut pe un fost episcop din Decapole, refugiat din pricină că se dovedise un vrednic apărător al cultului icoanelor. Arătându-i dorința de a se călugări, episcopul l-a îndemnat să între într-o mănăstire din apropiere, pentru a se iniția în tainele vieții monahale.

La scurt timp își dă seama că egumenul mănăstirii, ca și unii călugări, trecuseră de partea iconoclaștilor, adică a dușmanilor icoanelor. Plin de râvnă pentru apărarea dreptei credințe și a hotărârilor luate de către Sinodul de la Niceea, Grigorie a avut curajul să îl mustre pe egumen în fața tuturor călugărilor din obștea respectivă. Acesta poruncește ca Grigorie să fie bătut. Cu trupul plin de răni, tânărul monah a fugit într-o altă mânăstire din Decapole, unde era egumen un frate al mamei sale, cu numele Simeon, unde rămâne vreme de 14 ani.

Urcând mereu pe treptele vieții duhovnicești, a cerut îngăduința să se retragă într-o peșteră din Munții Isauriei, pentru a trăi singur. Acolo, Grigorie a auzit o chemare care l-a îndemnat să părăsească peștera și locurile natale, pentru ca să poată fi de folos și altora.

Dând urmare îndemnului venit de sus, Grigorie se îndreptă spre Apus. A petrecut o iarnă întreagă într-o mânăstire din Efes, apoi cu o corabie ajunge în orașul Proconez. Cu o corabie a unor pirați, uimiți de curajul său, a ajuns la Salonic, unde este găzduit într-o mânăstire de către egumenul Marcu. Împreună cu un călugăr de aici, se îndreptă spre Roma. Au mers pe uscat până la Corint, în sudul Greciei, apoi cu o corabie au ajuns la Roma. Acolo, a trăit câteva luni neștiut de nimeni. Vindecarea unui om posedat de demoni îl face însă cunoscut.

Grigorie a devenit foarte cunoscut și prin darul înaintevederii, al vindecărilor și prin viața sa aleasă. A murit într-o mănăstire din Constantinopol, în ziua de 20 noiembrie a anului 842. După doar câteva luni de la moartea lui Grigorie, în martie 843, împărăteasa Teodora (în calitate de regentă a fiului său minor Mihail al III-lea) a convocat Sinodul de la Constantinopol care a consfințit reinstaurarea cultului icoanelor.

Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, păstrate la Mănăstirea Bistrița, au fost aduse în Țara Românească în ultimii ani ai secolului al XV-lea de către banul Barbu Craioveanu.