Prima pagină » Știri » Ministrul Transporturilor i-a transmis un mesaj lui Victor Ponta. „Mi-a dat o veste bună și una rea”

Ministrul Transporturilor i-a transmis un mesaj lui Victor Ponta. „Mi-a dat o veste bună și una rea”

Ministrul Transporturilor i-a transmis un mesaj lui Victor Ponta. „Mi-a dat o veste bună și una rea
Premierul Victor Ponta a anunțat că a fost informat de către ministrul Transporturilor, Ioan Rus, că rezultatul licitației pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Piești a fost contestat imediat după atribuirea contractului, insistând astfel pentru schimbarea legislației achizițiilor.

„Domnul Rus mi-a dat o veste bună și una proastă. Vestea bună e că s-a dat câștigătorul pentru studiul de fezabilitate la Pitești-Sibiu. Vestea proastă este că imediat s-a depus contestație”, a spus Ponta la Antena 3, precizând că a primit informația de la ministru în timpul emisiunii.

În urmă cu două săptămâni, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a atribuit asocierii Spea Ingineria Europea (Italia) – Tecnic Consulting Engineering România un contract de 29 milioane lei (6,5 milioane euro), fără TVA, pentru revizuirea studiului de fezabilitate al autostrăzii Sibiu – Pitești.

„Studiul de fezabilitate ce urmează a fi întocmit va lega actuala variantă de ocolire a municipiului Sibiu cu actuala variantă de ocolire a municipiului Pitești. Lungimea proiectului este de aproximativ 120 km”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Contractul are o durată de 17 luni și implică realizarea de studii de trafic și privind alternative de traseu, investigații de teren, activități de proiectare, evaluarea impactului asupra mediului, analiza cost-beneficiu și modelul financiar, precum și pregătirea documentației de atribuire pentru viitoarele contracte de lucrări.

Contractul este împărțit în cinci secțiuni. Pentru tronsonul Sibiu – Boița (lotul 1) și Curtea de Argeș – Pitești (lotul 5), studiul trebuie realizat în maximum cinci luni, iar pentru celelalte secțiuni, perioada de livrare a studiului este de până la 12 luni.

Autostrada Sibiu – Pitești, una din cele mai așteptate din România, a figurat în prima variantă a Master Planului de Transport ca viitor drum expres, fiind încadrată ulterior, în urma dezbaterilor publice, ca proiect de autostradă, necesitând o investiție estimată de 1,67 miliarde euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Suma care sfidează imaginația! Anthropic se pregătește să intre pe bursă
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
„Ți-ai lăsat cuptorul pornit?” Gluma din aeroport care i-a făcut pe turiști să intre în panică
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Iulia Haşdeu, copilul genial care putea să îl întreacă pe Eminescu. Legătura dintre tată şi fiică ce a sfidat paranormalul
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!