Primarul Ploieștiului a ajuns la spital, după ce i s-a făcut rău în timp ce era dus în arest

Primarul Ploieștiului a ajuns la spital, după ce i s-a făcut rău în timp ce era dus în arest
Publicat: 04/03/2015, 08:56

Potrivit unor surse judiciare, lui Iulian Bădescu i s-a făcut rău în timp ce era dus spre arestul Poliției Județene Prahova, situat în municipiul Câmpina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inițial, el a fost dus la Spitalul Municipal din Câmpina, iar după investigații medicii de aici au decis să îl transfere la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, în condițiile în care Bădescu, în vârstă de 40 de ani, este cunoscut ca un pacient diabetic, dependent de insulină.

Marți seară, Iulian Bădescu se află la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Ploiești, iar medicii nu au decis deocamdată internarea sa.

Marți dimineață, procurorii DNA au făcut percheziții la Primăria Ploiești și la locuința primarului PSD Iulian Bădescu, în jurul orei 11.00 el fiind adus la DNA pentru audieri în dosarul finanțării echipei de fotbal Petrolul Ploiești cu fonduri de la bugetul local.

Iulian Bădescu a fost scos cu cătușe de la DNA Ploiești, după aproximativ șapte ore de audieri, și dus spre arestul Poliției Prahova, la ieșirea din DNA el negând orice implicare și toate acuzațiile legate de o mită pe care ar fi luat-o din banii alocați echipei Petrolul.

La ieșirea de la DNA, primarul Iulian Bădescu a spus că este nevinovat și a respins toate acuzațiile care i se aduc de către procurori.

„Zice că am negociat cu el (cu Daniel Capră – n.r) atunci când nici nu era în Consiliul de Administrație. Acum nu înțeleg de ce DNA nu privește lucrurile în ansamblu. Nu e nicio dovadă, ci numai un denunț al domniei sale, corelat cu o pretinsă acuzație de abuz în serviciu. În luna august, nu știu când, a zis (Daniel Capră – n.r.) că mi-a dat ceva, după ce a negociat în ianuarie și februarie cu mine, lucru total fals. Sper ca instanța să-și spună cuvântul”, a declarat Iulian Bădescu.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii Serviciului teritorial Ploiești al instituției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, până în 4 martie, la ora 16.15, a primarului municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, pentru luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

De asemenea, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de secretara Primăriei Ploiești, Oana Cristina Iacob, pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale) și față de Iulia Alina Alexandru, director executiv la Direcția administrație publică, juridic – contencios, achiziții publice, contracte, din cadrul Primăriei municipiului Ploiești, pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

În cazul celor două femei, procurorii DNA au luat măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 3 martie 2015.

Conform anchetatorilor, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, iar în 28 iunie 2013 a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei, în trei tranșe, către asociație, deși cunoștea că nu este legală.

„Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menționată, precum și obținerea de către Asociația Comunitară «Lupii Galbeni 2012» Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare. Prin semnarea contractului și a regulamentului sus menționate, inculpatul Bădescu Iulian și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și a încălcat dispozițiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit aceluiași document, Bădescu i-a pretins unui reprezentant al Asociației Comunitare „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a contractului, precum și a efectuării plăților către asociație, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde Iulian Bădescu a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului.

Totodată, conform comunicatului citat, secretara municipiului Ploiești, Oana Cristina Iacob, a avizat pentru legalitate, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuției de serviciu, Hotărârile Consiliului Local Ploiești prin care s-au aprobat încheierea contractului de cooperare între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești și Regulamentul de aplicare a prevederilor contractului, hotărâri adoptate cu încălcarea dispozițiile legale.

Rapoartele de specialitate prin care a propus Consiliului Local Ploiești, spre aprobare, contractul și regulamentul de aplicare au fost semnate de Iulia Alina Alexandru, director executiv la Direcția administrație publică, juridic – contencios, achiziții publice, contracte din cadrul Primăriei municipiului Ploiești, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

DNA mai precizează că, în cursul zilei de miercuri, Iulian Bădescu va fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Iulian Bădescu, lider al PSD Ploiești, este la primul mandat de primar, după ce în perioada 2008-2012 a fost senator din partea PDL.

În decembrie 2012, Consiliul Local Ploiești a aprobat alocarea câtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcție de performanțele competiționale ale echipei Petrolul. Întrucât echipa a câștigat Cupa României și s-a plasat pe un loc de top în Campionatul Național, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiți, conform contractului, pentru salariile și premiile jucătorilor și ale staff-ului.

La începutul anului trecut, DNA a deschis o anchetă în acest caz, consilierii locali, dar și primarul Iulian Bădescu fiind chemați pentru audieri în acest dosar, în care investigația nu s-a finalizat.

În luna martie a anului trecut, Asociația „Lupii Galbeni”, ONG prin intermediul căreia echipei de fotbal Petrolul Ploiești i s-a promis alocarea a trei milioane de euro de la bugetul municipiului Ploiești pentru performanțele competiționale obținute de Petrolul a dat în judecată municipiul Ploiești pe motiv că autoritățile locale au achitat doar aproximativ 1,7 milioane de euro din suma promisă, în condițiile în care între autoritățile locale și Asociația „Lupii Galbeni” există un contract cu privire la alocarea banilor. În octombrie 2014, Asociația „Lupii Galbeni” a pierdut procesul intentat municipiului Ploiești la Tribunalul Prahova.

Gruparea Petrolul Ploiești traversează o criză financiară de la sfârșitul anului trecut, acționarii Daniel și Nicolae Capră precum și directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzați de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

În 6 februarie, Tribunalul Prahova a admis cererea societății care administrează clubul Petrolul Ploiești de deschidere a procedurii generale a insolvenței, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 6 aprilie.

Acționarii Petrolul Ploiești, Daniel și Nicolae Capră, și directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, trimiși în judecată în decembrie 2014 sub acuzațiile de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de 15 milioane de euro, sunt în arest preventiv. Ei au fost plasaí în mai multe rânduri în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului Prahova, însă de fiecare dată procurorii au contestat decizia, iar Curtea de Apel Ploiești a mențínut arestul preventiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o reparaţie de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Jennifer Lopez și Ben Affleck în pragul divorțului? Actorul s-ar fi mutat deja din vila...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×