Prima pagină » Economic » Cine este primul Tidjane Thiam, primul african care va conduce o bancă globală de investiții, Credit Suisse

Cine este primul Tidjane Thiam, primul african care va conduce o bancă globală de investiții, Credit Suisse

Cine este primul Tidjane Thiam, primul african care va conduce o bancă globală de investiții, Credit Suisse
Cine este primul Tidjane Thiam, primul african care va conduce o bancă globală de investiții, Credit Suisse

Președintele Credit Suisse, Urs Rohner, a declarat că directorul Brady Dougan va demisiona de la conducerea băncii elvețiene la sfârșitul lunii iunie, urmând să fie înlocuit de Thiam, fost ministru în guvernul Coastei de Fildeș care conduce din 2009 Prudencial, cea mai mare companie de asigurări din Marea Britanie în funcție de capitalizarea de piață.

„Tidjane Thiam, un lider puternic și distins, cu o experiență impresionantă în industria serviciilor financiare internaționale, va prelua șefia băncii”, afirmă Rohner într-un comunicat citat de Reuters.

La baza deciziei de numire a lui Thiam se află experiența sa internațională, în special în domeniul administrării averilor și activelor și a dezvoltării unor noi piețe, a adăugat Rohner.

Thiam nu a mai condus o bancă, dar experiența sa în relațiile cu autoritățile de reglementare este considerată un avantaj de către acționari și analiști, având în vedere noile reguli introduse la nivel internațional după criza financiară.

Originar din Coasta de Fildeș, Thiam a plecat din țară după prpducerea unei lovituri de stat și s-a angajat la firma de consultanță McKinsey, în Paris.

Brady Dougan s-a confruntat cu apeluri pentru demisia sa încă de anul trecut, când Credit Suisse a acceptat plata a 2,5 miliarde de dolari într-un acord cu autoritățile americane pentru închiderea unei investigații privind sprijinul acordat unor cetățeni americani pentru eludarea fiscului prin intermediul unor conturi secrete.

Americanul Brady Dougan va pleca de la Credit Suisse după 25 de ani de activitate în cadrul băncii și opt ca director general, timp în care a fost unul dintre cei mai bine plătiți bancheri, cu un salariu care a atins la un moment dat 90 de milioane de franci elvețieni (91 milioane dolari).

Prudential a confirmat plecarea lui Thiam, odată cu raportarea unei creșteri de 14% a profitului operațional în 2014. Compania a analizat deja un număr de candidați externi și interni pentru înlocuirea directorului general.

Acțiunile Prudential au fost suspendate de la tranzacționare la bursa din Hong Kong, înainte de acest anunț. Acțiunile Prudential s-au apreciat cu 200% la bursa din Londra, sub conducerea lui Thiam, cu mult peste creșterea de 36% înregistrată de indicele FTSE.

Dougan este unul dintre cei trei directori generali de bănci care se mai află încă în funcție în urma crizei financiare, alături de șeful JP Morgan, Jamie Dimon, și Lloyd Blankfein, CEO la Goldman Sachs.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
VIDEO Filmul tragediei din Munții Bucegi. Greșeala care i-a fost fatală alpinistei care a căzut 40 de metri în gol: „Evident nu ține”
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Insula mai puțin cunoscută din Grecia care i-a cucerit pe doi români. „Aici am mâncat cea mai bună bougatsa, cu doar 3 euro”
Digi24
Culisele operațiunii secrete prin care Israelul a vrut să readucă la conducerea Iranului un fost mare inamic al Tel Avivului
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Tesla dublează sprijinul pentru mașinile electrice în România. Model 3 coboară sub 30.000 de euro, iar Model Y sub 34.000 de euro
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?