Prima pagină » Știri externe » „John Jihadistul” își păstrează contul bancar din Marea Britanie. Câți bani au confiscat autoritățile britanice de la jihadiști

„John Jihadistul” își păstrează contul bancar din Marea Britanie. Câți bani au confiscat autoritățile britanice de la jihadiști

Dintr-un număr de 600 conturi bancare deținute de jihadiști în Marea Britanie, doar șase au fost înghețate de autoritățile britanice, potrivit unui raport oficial.

Raportul arată că valoarea activelor blocate, în cazul jihadiștilor, ajunge la 50.000 lire sterline, o sumă ridicolă, după cum a declarat David Anderson, responsabilul pentru legislația antiterorism, în Marea Britanie și totodată autor al studiului citat.

Raportul lui Anderson scoate la iveală eșecul autorităților în privința înghețării conturilor bancare ale teroriștilor. Mohammed Emwazi, călăul ISIS care a locuit la Londra, supranumit și „John Jihadistul”, se numără printre sutele de jihadiști care și-au păstrat conturile bancare intacte.

Peste 300 de jihadiști britanici, care au lucrat în Siria și Irak, apoi au revenit în Marea Britanie, au putut să-și folosească în tihnă conturile bancare, în ciuda faptului că erau identificați de serviciile de securitate drept teroriști.

Acești bani pot fi folosiți pentru finanțarea activităților teroriste din Marea Britanie și Orientul Mijlociu, scrie Business Insider. În total, au fost înghețate active de 50.000 lire sterline, din 49 de conturi. La rândul său, un purtător de cuvânt al Trezoreriei a declarat că „guvernul are la îndemână numeroase instrumente pentru detectarea operațiunilor de finanțare a terorismului”. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre