Prima pagină » Știri politice » Senatul a primit cererea DNA pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov

Senatul a primit cererea DNA pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov

Senatul a primit cererea DNA pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov
Solicitarea DNA pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov a ajuns, vineri, la secretariatul Senatului, și urmează procedura normală, respectiv transmiterea la Biroul Permanent, care se va reuni, luni, și care o va transmite comisiei juridice, în vederea unui aviz.

Surse senatoriale au declarat pentru MEDIAFAX că cererea DNA va intra în ședința Biroului Permanent al Senatului, luni, când va fi transmisă la comisia juridică, în vederea elaborării raportului. După ce ajunge la comisie, senatorul Darius Vâlcov își poate vedea dosarul de la Direcția Națională Anticorupție, și își poate prezenta cauza în fața colegilor juriști.

Potrivit Regulamentului Senatului, în cazul reținerii și arestării preventive pentru un senator, comisia juridică are un termen de maxim trei zile pentru a elabora raportul, și a-l transmite plenului, pentru vot final.

Procedura parlamentară impune ca votul în plenul Senatului să fie dat în maxim cinci zile de la finalizarea raportului comisiei juridice.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut aviz de la Senat pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

Duminica trecută, Darius Vâlcov i-a înaintat premierului Victor Ponta demisia din funcția de ministru al Finanțelor, dar Ponta a precizat atunci că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal. Proiectul Codului Fiscal va fi aprobat miercurea viitoare de Guvern.

Premierul Victor Ponta a anunțat, joi, că a aprobat demisia lui Darius Vâlcov din postul de ministru al Finanțelor, având în vedere cererea DNA de arestare a acestuia, și că va prezenta în cel mai scurt timp președintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
China a dezvăluit un robot care înoată precum un pește adevărat. Cum va fi folosit?
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!