Prima pagină » Știri politice » Theodor Nicolescu poate fi ARESTAT: „Vă vorbesc într-un moment negru al existenței mele”

Theodor Nicolescu poate fi ARESTAT: „Vă vorbesc într-un moment negru al existenței mele”

Theodor Nicolescu poate fi ARESTAT:
Zi de foc în Parlament. După ce Senatul a făcut scut în jurul lui Șova, deputații dau testul Theodor Nicolescu

Acuzat de trei infracțiuni de abuz în serviciu și o infracțiune de luare de mită, deputatul PNL Theodor Nicolescu a rămas, miercuri, fără imunitate parlamentară. Procurorii DNA au cerut pe numele acestuia reținerea și arestarea preventivă, Nicolescu fiind acuzat în dosarul retrocedărilor de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Mai mult, comisia juridică a dat, miercuri, aviz favorabil pentru solicitarea DNA privind reținerea și arestarea preventivă, cu majoritate de voturi.

UPDATE 17:45 Theodor Nicolescu poate fi arestat. Deputații au aprobat cererea DNA pentru reținerea și arestarea preventivă a deputatului PNL cu 186 voturi „pentru”, 99 „împotrivă” și șapte voturi anulate.

UPDATE 17:34 Votul s-a încheiat.

UPDATE 17:04 A început votul pentru ridicarea imunității lui Theodor Nicolescu.

UPDATE 16:23  Ludovic Orban, PNL: „Ca om, Theodor Nicolescu este un om corect și un bun coleg. Deși consider că cererea este excesivă, grupul PNL rămâne consecvent poziției sale și anume aceea de a nu împiedica în Parlament înfăptuirea justiției. Nu noi, ca parlamentari, trebuie să decidem. N-are nimeni de câștigat dacă, la adăpostul votului secret, când vedem ce amploare a avut fenomenul corupției. Dacă cererea DNA va fi respinsă, va fi numai rezultatul votului majorității. Deși o facem împotriva conștiinței, cu inima grea, noi vom vota pentru cererea DNA”

UPDATE 16:19 Theodor Nicolescu: „Vă vorbesc intr un moment negru al existenței mele, Sunt acuzat pentru că un evaluator a greșit expertiza și eu, nefiind evaluator, trebuia sa-mi dau seama că nu e în neregulă. Și acum dacă l-aș lua, nu mi-aș da seama ce e în neregulă cu el. Așa cum am declarat, cred în decența justiției. Lucrurile nu sunt chiar așa cum se prezintă. Nu am participat la ședința comisiei juridice, nu pentru că nu aș fi avut nimic de spus în apărarea mea, ci pentru că n-am vrut să-mi pun colegii într-o situație delicată. Lașitatea m-ar fi făcut să merg în Comisia Juridică, să vă implor. Nu vă cer să votați într-un anume fel. Eu cred că ceea ce e mai important e ca Parlamentul să dea un vot așa cum crede că e corect.”

UPDATE 16:10 Dezbaterile pe solicitarea DNA în cazul lui Theodor Nicolescu au început, cu aproape o oră întârziere.

În prima parte a zilei, senatorii au avut de votat două cereri de reținere si arestare preventivă, în cazul pesediștilor Dan Șova și Darius Vâlcov. În timp ce fostul ministru al Transporturilor a fost salvat de senatori, fostul ministru al Finanțelor poate fi reținut de procurori și, ulterior, dacă instanța va decide, și arestat preventiv.

De ce este acuzat Theodor Nicolescu

Procurorii DNA au cerut reținerea și arestarea preventivă a deputatului PNL Theodor Nicolescu, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu și luare de mită. Nicolescu este suspectat în același dosar cu fostul șef al ANI, Horia Georgescu.

Procurorii DNA au cerut reținerea și arestarea preventivă în cazul lui Theodor Nicolescu, cele trei infracțiuni de abuiz în serviciu de care este suspectat având consecințe deosebit de grave.  Potrivit DNA, deputatul a obținut, pe vremea când era în conducerea ANRP, „un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul”.

„În cursul anului 2008, inculpatul NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire”, se arată în comunicatul DNA.

Concret, susțin procurorii, Comisia Centală pentru Stabilirea Despăgubirilor a aprobat un raport de evaluare, realizat de expertul evaluator Neculai Nistor, prin care a stabilit pentru un teren de peste 55.000 de metri pătrați o valoare de 84.546.000 de lei, adică 1.526 lei/metru pătrat, o sumă supraevaluată. Astfel, prejudiciul s-ar ridica la peste 13 milioane de euro.

„La data de 10.11.2008, în condițiile sus menționate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Drulă Dorin Cornel, în dosarul de despăgubire înregistrat sub nr. 26600/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătrați și construcție demolată de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 lei, prin supraevaluarea acestora cu suma de 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 lei prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către o persoană. La data de 02.09.2008, în condițiile sus menționate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Hanu Alexandru-Florin în dosarul de despăgubire nr. 13653/FFCC/2008, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudești – Cioplea, actualmente sector 3 București, de 104.640.072 euro (375.050.942 lei) prin supraevaluarea acestuia cu suma de aproximativ 60 milioane euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat și facilitând obținerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către trei persoane”, se arată în comunicatul DNA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mită de 450.000 de euro pentru unul dintre cele mai mari proiecte de stocare a energiei din România. Doi directori au fost arestați
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
Unde s-ar afla acum Vlad Bălțățeanu, după ce a fugit din România. O nouă pistă descoperită de anchetatori
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!