Prima pagină » Știri » Cornel Penescu, condamnat definitiv în șapte dosare penale, a cerut contopirea pedepselor. Câți ani de închisoare va executa

Cornel Penescu, condamnat definitiv în șapte dosare penale, a cerut contopirea pedepselor. Câți ani de închisoare va executa

Cornel Penescu, condamnat definitiv în șapte dosare penale, a cerut contopirea pedepselor. Câți ani de închisoare va executa
Fostul finanțator al FC Argeș Cornel Penescu, încarcerat la Penitenciarul Ploiești, care are condamnări definitive în șapte dosare penale și care a cerut contopirea pedepselor, va executa cinci ani de închisoare, după ce Tribunalul Prahova a admis cererea sa în acest sens.

Magistrații Tribunalului Prahova au admis, marți, cererea de contopire a pedepselor înaintată de Cornel Penescu, aflat în Penitenciarul Ploiești și condamnat în șapte dosare penale de mai multe instanțe, între care Înalta Curte de Casațieși Justiție, Tribunalul Prahova, Tribunalul Olt și Tribunalul Teleorman.

În urma contopirii pedepselor din cele șapte dosare penale, Tribunalul Prahova a decis să-i aplice lui Penescu pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de cinci ani de închisoare, la care a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a alege și a fi ales în autoritățile publice sau în funcții publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat sau de a avea orice funcție de conducere, decizie sau control într-o societate comercială, interdicții aplicate pe o durată de zece ani după executarea pedepsei principale.

Sentința Tribunalului Prahova poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.

Cornel Penescu a petrecut mai multe luni în arest, între 13 aprilie 2009 și 29 ianuarie 2010 și între 10 mai 2010 și 21 mai 2010, iar în prezent execută o pedeapsă privată de libertate în Penitenciarul Ploiești, unde este încarcerat din 20 septembrie 2013.

Cele mai cunoscute dosare în care omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat sunt „Mită pentru arbitri”, dosarul în care fostul președinte al Consiliului Județean Argeș Constantin Nicolescu a fost condamnat pentru fraudarea fondurilor europene, dar și dosarul în care fostul primar al municipiului Craiova Antonie Solomon a fost condamnat pentru corupție.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Trucul la care apela o fostă spioană din Rusia pentru a cuceri orice bărbat. Cum îi făcea să nu o mai poată uita
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi