Prima pagină » Știri externe » Nouă cetățeni britanici încercau să ajungă în Siria pentru a se alătura extremiștilor. Unde au fost prinși

Nouă cetățeni britanici încercau să ajungă în Siria pentru a se alătura extremiștilor. Unde au fost prinși

Nouă cetățeni britanici încercau să ajungă în Siria pentru a se alătura extremiștilor. Unde au fost prinși
Cei nouă cetățeni britanici au fost reținuți în provincia Hatay, în sudul țării, au anunțat surse pentru Sky News.

Trei bărbați, două femei și patru copii sub 12 ani care aveau asupra lor pașapoarte britanice au fost reținuți de către militari ai unui avanpost pentru că intenționau să treacă ilegal granița dintre Turcia și Siria, a anunțat armata turcă.

Cei nouă cetățeni britanici au fost reținuți în provincia Hatay, în sudul țării, au anunțat surse pentru Sky News.

Ei urmează să fie deportați, Ministerul britanic de Externe contactând deja autoritățile turce.

Aproximativ 600 de cetățeni ai Marii Britanii au plecat în Siria și Irak pentru a se alătura combatanților islamiști, potrivit unei estimări a serviciilor britanice de securitate.

Mii de străini s-au alăturat organizației extremiste sunnite Stat Islamic (SI) și altor grupări radicale din Siria, mulți dintre ei traversând granița dintre Turcia și Siria.

Turcia a fost acuzată în repetate rânduri că a susținut grupări rebele radicale, inclusiv SI, pentru a se opune regimului președintelui sirian Bashar al-Assad, bestia neagră a Ankarei.

Însă Turcia s-a apărat de aceste acuzații și a dat asigurări că și-a consolidat măsurile de control la frontierele sale.

Recent, autoritățile turce au arestat 16 islamiști indonezieni, trei tineri britanici și cinci cetățeni olandezi care încercau să ajungă în Siria pentru a deveni membri ai SI.

Aceste operațiuni au loc în contextul unor dispute între Marea Britanie și Turcia legate de dispariția a trei eleve britanice.

Shamima Begum și Amira Abase, în vârstă de 15 ani, și Kadiza Sultana, în vârstă de 16 ani, eleve la Bethnal Green Academy, au plecat din Marea Britanie spre Istanbul la 17 februarie, la bordul unui avion care a decolat de pe aeroportul londonez Gatwick. Cele trei adolescente din Londra au reușit să pătrundă ilegal în Siria din Turcia în jurul datei de 20 februarie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cu cât crește UE bugetul pentru cercetare și inovare și unde se duc banii?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!