Prima pagină » Magazin » Ce NU trebuie să faci în noaptea de Înviere. „Multă lume face această mare GREȘEALĂ, chiar după 12 noaptea”

Ce NU trebuie să faci în noaptea de Înviere. „Multă lume face această mare GREȘEALĂ, chiar după 12 noaptea”

Ce NU trebuie să faci în noaptea de Înviere. „Multă lume face această mare GREȘEALĂ, chiar după 12 noaptea
Medicii avertizează asupra riscurilor la care se expun cei care nu respectă numite reguli de dietă.

Medicul Tudor Ciuhodaru, deputat PP-DD, a enumerat, pentru sursa citată, șapte reguli ce trebuie avute în vedere pentru a nu ajunge la Camera de Gardă în timpul Sărbătorilor Pascale.

Astfel, medicul ne sfătuiește să așteptăm până dimineața sau chiar până la prânz pentru a începe să mâncăm. Nu dați startul la supraalimentare chiar la 12 noaptea, imediat după slujba de Înviere, spune Ciuhodaru, citat de sursa amintită.

O altă regulă ține de introducerea treptată a alimentelor, mai ales în cazul persoanelor care au ținut post.

El recomandă să nu se consume și friptură de miel, și drob, și sarmale la aceeași masă, ci să se oprească la un singur aliment „greu”, care  trebuie combinat cu legume.

Între felurile principale de mâncare este nevoie de o pauză de cel puțin o jumătate de oră, pentru a evita senzația de balonare sau greață.

Medicii recomandă prudență în consumul de alcool, care nu este bine să fie combinat cu mâncarea grasă.

Persoanele cu afecțiuni digestive sau cardiace trebuie să respecte regimul dietetic și să nu își neglijeze tratamentul.

Medicii le mai recomandă bolnavilor să nu întrerupă tratamentul medicamentos pentru a mânca sau bea în exces.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Guvernul ia măsuri FĂRĂ PRECEDENT privind Centrala de la Cernavodă! Ce demersuri sunt prevăzute
Digi24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
Rezervorul e pe ROȘU? Câți kilometri mai poți conduce după aprinderea martorului de combustibil
Click
Se întorceau din vacanță când mașina le-a luat foc în mers pe o șosea din Mehedinți: „Am simțit miros de fum”
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Timp de mai bine de 10.000 de ani, oamenii au trăit la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Pirinei, dezvăluie un studiu