De ce va sta 7 ani în închisoare „șmecherul cu BMW” care a omorât doi oameni pe Calea Floreasca

De ce va sta 7 ani în închisoare șmecherul cu BMW care a omorât doi oameni pe Calea Floreasca
Publicat: 22/04/2015, 16:10

Astfel, în documentul citat, judecătorii arată că au ținut cont de persoana lui Adronie, de periculozitatea socială a acestuia.

Aceste lucruri sunt „exprimate de gradul de înapoiere a conștiinței sale, de măsura în care sunt înrădăcinate în conștiința sa mentalitatea și deprinderile antisociale și deci de probabilitatea ca în viitor el să săvârșească fapte socialmente periculoase”.

Curtea a avut în vedere natura și gravitatea faptelor comise de Andrei Andronie, modalitatea și împrejurările de săvârșire a acestora, respectiv într-o stare avansată de ebrietate și fiind urmărit de către un echipaj al poliției rutiere, și de urmările tragice, respectiv moartea a două persoane și vătămarea corporală a altor patru persoane.

„De asemenea, Curtea ține cont și de atitudinea procesuală a inculpatului Andronie Traian Andrei, care nu a recunoscut comiterea faptelor deduse judecății în modalitatea reținută și descrisă. Este evident, în opinia Curții, că inculpatul nu realizează, nu conștientizează nici la acest moment gravitatea faptelor săvârșite, consecințele acestor fapte, atât în ceea ce privește pe cele două victime, ireversibile, cât și asupra membrilor familiilor acestora, încercând în pofida evidenței relevate de probele administrate, să-și minimalizeze culpa în producerea accidentului de circulație din data de 5 noiembrie 2011”, se arată în motivarea instanței.

Totodată, judecătorii susțin că nu poate fi ignorată nici atitudinea jignitoare a inculpatului la adresa victimelor după producerea accidentului de circulație și lipsa de respect a acestuia față de autorități.

Andrei Andronie a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București, în 5 decembrie 2014, la șapte ani de închisoare pentru producerea accidentului din noiembrie 2011, de pe Calea Floreasca, în urma căruia au murit un taximetrist și o tânără, iar alte trei persoane au fost rănite.

Pedeapsa lui Andrei Andronie a fost astfel majorată de la cinci ani și șase luni, cât dispusese, în 4 aprilie 2014, Judecătoria Sectorului 1.

În același dosar, Petruț George Barbu a fost condamnat la nouă luni de închisoare, tot pentru ucidere din culpă, instanța dispunând suspendarea executării pedepsei, cu un termen de încercare de doi ani și nouă luni. Instanța a menținut astfel pedeapsa dispusă de Judecătoria Sectorului 1.

Andrei Andronie și George Barbu au fost obligați să plătească familiilor victimelor daune morale de 125.000 de euro, bani care vor fi achitați de doi asigurători. Suma a fost redusă de la 490.000 de euro, cât stabilise Judecătoria Sectorului 1 că trebuie să plătească cei doi părților civile din dosar.

Instanța a admis astfel acțiunile civile formulate de Corneliu Micu, Emilia Micu, Ianula Sofia Grama Micu, Luana Ramona Neamțu, Maitner Eugen Micu, Janina Ștefania Dincă, Marcela Nistor și George Ciprian Nistor și i-a obligat în solidar pe cei doi inculpați la plata unor daune materiale și morale, reținând culpa lui Andronie de 90 la sută la producerea accidentului și a lui Barbu de 10 la sută.

Judecătorii i-au obligat pe asigurătorii de răspundere civilă SC Omniasig Vienna Insurance Group SA și SC Astra Asigurare Reasigurare SA să plătească părților civile sumele la care au fost obligați asigurații acestora, Andrei Andronie și George Barbu, proporțional culpei reținute în sarcina fiecăruia.

În dimineața zilei de 5 noiembrie 2011, polițiștii au încercat să-l oprească în trafic pe Andrei Andronie, pe Calea Floreasca, care conducea un autoturism BMW, cu viteză foarte mare. Urmărit de polițiști, tânărul a lovit un alt autoturism, iar în urma impactul, mașina lui a fost proiectată într-un taxi oprit pe partea dreaptă a drumului, în care se pregătea să urce o tânără de 22 de ani.

Taximetristul și tânăra au murit pe loc, iar alte trei persoane au fost rănite și transportate atunci la spital.

În 15 aprilie 2013, Andrei Traian Andronie a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, dar și pentru că a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.

Andrei Andronie a stat în arest din 6 noiembrie până în 6 decembrie 2011, când a fost eliberat în urma unei decizii a Tribunalului București.

Taximetristul Robert Ștefan Micu (32 de ani) care a murit în accident, era absolvent a două facultăți și se pregătea de nuntă, declarau rudele acestuia, după accident. Sora și unchiul acestuia au spus că acesta practica taximetria în timpul liber, în rest activând în cadrul unui ONG.

Andrei Andronie, care la data accidentului avea 20 de ani, studia la o universitate din străinătate și venise atunci în București pentru scurt timp.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Toți șoferii au INTERZIS! Nu ai voie să cari așa ceva cu mașina
Viața la bloc. Informații neașteptate despre centralele termice
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×